Laura Kovesi, replică la acuzaţiile care i se aduc: Sunt fabulaţii. Adina Florea doreşte un dosar mediatic, nu juridic

Laura Kovesi a reacţionat vineri la acuzaţiile pe care i le aduce Secţia pentru magistraţi în al doilea dosar pe care l-a deschis împotriva fostei şefe DNA. 
Romania TV
08 mart. 2019, 16:36
Laura Kovesi, replică la acuzaţiile care i se aduc: Sunt fabulaţii. Adina Florea doreşte un dosar mediatic, nu juridic

Fosta șefă a DNA a reacționat imediat la acuzațiile oficiale

„În replică la comunicatul de presă al SIIJ, arăt următoarele:

1. Învinuirile descrise în comunicatul de presă sunt fabulații întocmite exclusiv în scopul denigrării, chiar atitudinea procurorului de caz, Adina Florea, dovedind că dorește doar un dosar mediatic și nu unul juridic, în care să se afle adevărul.

2. Emiterea unor ordine interne în activitatea curentă a procurorului șef DNA este reglementată, ca atare nu poate fi considerată o activitate ilegală. Emiterea unor circulare/ordine constituie o componentă a activității manageriale pentru uniformizarea practicilor în cadrul structurii de parchet și nu constituie acte ilicite. Este absolut hilar să se susțină că emiterea unor ordine interne scrise este o componentă a coordonării unui grup infracțional organizat. Așa lucrează toate parchetele și toate instituțiile publice, în general. Aceste circulare au rolul unor îndrumări de natură teoretică, procurorii fiind independenți în activitatea lor, mai ales atunci când vorbim de administrarea probelor și de soluțiile emise. Atunci când procurorii audiază martori sunt obligați să respecte dispozițiile Codului de procedură penală și nu îndrumările teoretice care vizează interpretarea unor dispoziții legale. Modul în care procurorii au audiat martorii în procesul penal este verificat de către judecători atunci când judecă dosarele. Sancțiunea audierii unor martori cu nerespectarea dispozițiilor legale are ca efect înlăturarea acestora ca probe din procesul penal.

3. Circulara la care se face referire în comunicatul de presă nu a fost un ordin, ci o sinteză a concluziilor desfășurate la o ședință de lucru internă din DNA, prin care s-a comunicat tuturor procurorilor că a existat o situație în care procurorii de caz au audiat un martor cu identitate reală și apoi și cu identitate protejată. Prin circulara respectivă am transmis tuturor procurorilor modul în care a fost soluționată situația de către instanța de judecată. Esența sintezei a fost aceea că judecătorul trebuie încunoștințat de către procuror în cazul în care este vorba de același martor.

4. Cel mai relevant este faptul că respectiva circulară a fost emisă la câteva luni DUPĂ ce martorii fuseseră audiați în acest fel de către Serviciul Teritorial Ploiești, astfel că este imposibil ca circulara să fi determinat în orice fel un comportament anterior al unor procurori DNA. Circulara a fost emisă în luna octombrie 2016, după ce în cauză fusese finalizat rechizitoriul, iar dosarul trimis în instanță. Conducerea centrală a DNA a aflat despre modul de audiere când această problemă s-a ridicat în judecata în camera preliminară și acesta este motivul pentru care s-a discutat într-o ședință de lucru situația creată. Este aberant să acuzi că ședințele interne ale DNA în care noi procurorii discutăm organizarea activității au constituit activități ale unui grup infracțional. Este revoltător și jignitor pentru DNA și pentru magistratură în general, astfel de ședințe având loc în toate parchetele. De altfel, problema a mai fost dezbătută ulterior și în cadrul altor ședințe ale DNA și pentru că nu a existat o opinie unanimă a fost constituit un grup de lucru pentru analizarea practicii judiciare în materie și formularea unor concluzii.

5. Cu privire la Ordinul nr.38/2016 privind adoptarea unor practici unitare în administrarea probelor audio-video la nivelul DNA, precizez că, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală și după adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr.51 din 16 februarie 2016 privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, a fost necesară uniformizarea practicilor privind această activitate la toate structurile DNA. Această măsură managerială s-a impus pentru că am constatat practici diferite în interiorul DNA. Am avut în vedere și deciziile instanțelor de judecată pe dispozițiile legale privind interceptările. Prin ordin intern am constituit un grup de lucru la propunerea Serviciului Tehnic, iar ordinul procurorului-șef DNA a preluat concluziile pe care acest grup de lucru le-a formulat. În principal, ordinul a stabilit modul în care procurorii vor lucra cu Serviciul Tehnic al DNA, circuitul documentelor și al suporților tehnici. Acest ordin s-a impus în principal pentru că Serviciul Tehnic al DNA deservea toate structurile teritoriale. El nu conține nici o dispoziție contrară legii, ci stabilește doar circuitul administrativ al documentelor, lucrărilor și suporților optici în cazul interceptărilor efectuate prin serviciul tehnic al DNA.

6. Cu privire la cea de-a doua acuzație, arăt că este vorba de un rechizitoriu cu aviz de legalitate de la un procuror șef de secție, rechizitoriu care, potrivit legii, nu trebuie avizat și nici nu a fost avizat de procurorul-șef al DNA. Comunicatul SIIJ face referire la „conduita mea de procuror ierarhic” o acuzație neclară și foarte generală, în condițiile în care acest caz nu s-a aflat niciodată în coordonarea mea și nu am avizat de legalitate nici unul din actele din dosar. Legalitatea rechizitoriului a fost confirmată oricum de Înalta Curte de Casație și Justiție în judecata în cameră preliminară. Cazul nu a fost soluționat definitiv pe fond.

Așadar, este absolut hilar să se susțină că, prin această activitate managerială de stabilire a unor reguli administrative, am participat coordonat la comiterea unor fapte penale.

Apreciez ca fiind în totală contradicție cu normele legale și, deci, lovite de nulitate, TOATE actele SIIJ efectuate împotriva mea. Toată activitatea s-a derulat cu împiedicarea exercitării drepturilor mele legale. Nu am avut acces la acuzațiile în detaliu, nefiindu-mi comunicată ordonanța prin care s-a formulat acuzația. Modul în care s-a desfășurat și se desfășoară în acest caz urmărirea penală este o pată pe obrazul justiției, căci, în mod evident, SIIJ nu urmărește administrarea unor probe valide, în conformitate cu principiul loialității, ci crearea unei aparențe de vinovăție pentru influențarea opiniei publice”, precizează Laura Kovesi.

Fosta şefă a DNA este cercetată oficial într-un nou dosar, anunţă Parchetul General. Conform unui comunicat de presă al Ministerului Public, Laura Codruţa Kovesi ar fi determinat un șef de secție să confirme, nelegal, un rechizitoriu.

Laura Codruţa Kovesi, inculpată oficial într-un nou dosar. Ce acuzaţii i se aduc fostei şefe a DNA

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
NU se mai eliberează buletin vechi. Decizia MAI pentru românii care schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Electrocasnicele care reduc consumul de energie: ce trebuie să știi despre eticheta energetică
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări