Liderul revoluţionarilor, Teodor Mărieş: Iliescu va fi URMĂRIT PENAL

23 07. 2015, 14:09

Întrebat dacă Ion Iliescu va fi chemat la Parchet în dosarul Mineriadei şi a Revoluţiei, Teodor Mărieş, liderul revoluţionarilor a declarat:

Citeşte şi: Peste 100 de persoane au marcat 25 de ani de la Mineriadă în Piaţa Universităţii

„Am certitudinea că va intra pe această uşă. E sănătos, este în putere. Sper să candideze la şefia FSN în noiembrie. 100% va intra pe această uşă. Acum procurorii sunt decişi să facă anchetă”, a precizat Teodor Mărieş.

Totodată, liderul revoluţionarilor a adăugat că dosarul este tergiversat încă din luna februarie şi în acest sens, el speră ca justiţia să dea o soluţie în acest caz.

„Cercetările trenează din februarie încoace, de când a fost redeschis dosarul de procurorul general Tiberiu Niţu şi confirmat de Înalta Curte”, a menţionat Teodor Mărieş.

În 13 iunie s-au împlinit 25 de ani de la cea mai sângeroasă mineriadă, din zilele de 13 – 15 iunie 1990, în urma căreia au murit zeci de oameni, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi, iar 746 au fost răniţi. La începutul acestui an, în februarie, dosarul Mineriadei a fost redeschis.

Evenimentele din acea perioadă au început să fie anchetate abia din 1997, la presiunea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor. Cercetările au fost înrerupte câţiva ani şi la începutul acestui an, Curtea Supremă a decis redeschiderea dosarului şi reînceperea cercetărilor în cazul mineriadei din iunie 1990. Ancheta vizează circumstanţele în care au fost rănite şi ucise mai multe persoane în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.