Lidl bulversează piaţa, ciocolata Dubai se vinde la preţ de dumping! „Au înnebunit cu Dubaiul lor, au cumpărat cu braţele”

Ciocolata Dubai a luat cu asalt platformele de social media, gustarea dulce a devenit virală și a stârnit curiozitatea românilor care sunt dispuși să scoată destul de mulți bani din buzunar pentru a o gusta. Marii retaileri au prins trendul din zbor şi fac profituri uriaşe, ciocolata Dubai ajungând chiar şi pe Vinted sau OLX.
Filip Stan
12 nov. 2024, 18:48
Lidl bulversează piaţa, ciocolata Dubai se vinde la preţ de dumping!

Lidl s-a trezit că trendul cu ciocolata Dubai aduce profituri uriaşe şi a venit pe turnantă cu o ofertă imbatabilă, 25 de lei bucata din preţiosul desert.
Tableta de ciocolată de 100 gr., fabricată în Turcia sub marca Bolci, se va vinde cu 24,99 lei, aproape la jumătate de preț față de alți comercianți care o comercializează inclusiv online.

La Constanţa, a fost nebunie totală la Lidl, în dimineața zilei de 11 noiembrie, chiar de la prima oră. Clienții s-au pus la coadă din parcare, hotărâți să prindă măcar unul dintre cele două produse puse la bătaie de retailer. Nu s-a oferit nimic gratuit, contrar așteptărilor cititorilor, ci doar alimentele-minune ale momentului, care au devenit obsesie pentru români, în special pentru tineri.

„O singură doamnă a cumpărat vreo 30 de ciocolate Dubai”

Bineînțeles, unul dintre cele două produse a fost ciocolata Dubai, adusă prin intermediul unui producător turc. Preparatul cu cremă de fistic și fidea care a înnebunit întreaga lume a apărut pe rafturile comerciantului, iar un astfel de moment nu a putut fi ratat de clienți. A și fost promovat intens înainte, dar ce i-a făcut pe mulți să cumpere a fost prețul extrem de avantajos: 24,99 de lei pentru o tabletă de 100 de grame.

Clienții din Constanța, de exemplu, nu s-au rezumat la o tabletă, două. Au luat pe cât de mult au putut, și-au făcut „provizii”, în așa fel încât în nici 5 minute, nu mai era nimic la raft!

Ciocolata Dubai și crema de fistic de la Lidl, cele mai vândute produse din aceste momente: „Au înnebunit cu Dubaiul lor, au cumpărat cu brațele”

Crema de fistic a fost al doilea produs de la Lidl care a dispărut imediat de pe rafturi. A costat 11,99 lei un borcan de 190 de grame. Cei care au vrut să-și facă singuri ciocolată Dubai l-au luat imediat, gândindu-se că este mai ieftină varianta decât să dai 25 de lei pe o tabletă.

Magazinele nu au avut stocuri suficient pe mari pe cât a fost cererea. Cine a venit la doar câteva minute după ora deschiderii nu a apucat nici să le vadă. Au fost clienți care au luat zeci de produse.

„Au înnebunit cu Dubaiul lor, au cumpărat cu brațele și ciocolata și crema de fistic. Când am deschis, erau deja în parcare pregătiți. O singură doamnă a cumpărat vreo 30 de ciocolate”, a spus o clientă care a fost la Lild, în dimineața zilei de luni, conform Constanța de Azi.

Cu cât se vinde kilogramul de ciocolată Dubai la Auchan. Desertul inedit se epuizează ca pâinea caldă

Mai exact, ciocolata Dubai a apărut zilele trecute în Auchan. Inițial, o tabletă costa doar 19,99 lei. Cum era de așteptat, s-a epuizat ca pâinea caldă. Ulterior, retailerul a introdus și varianta la kilogram. Ceva mai scumpă, dar tot ca pâinea caldă s-a epuizat.

Un internaut a postat în online o poză cu deliciosul desert care vine într-un ambalaj inedit. Dacă, în prima variantă, cea la tabletă, ciocolata Dubai nu avea un ambalaj care să iasă cu ceva în evidență, varianta la kilogram este mult mai atractivă din punct de vedere estetic. Este ambalată în celofan lăsând la vedere tableta aurie.

Aspectul este mult mai atractiv pentru clienți, care nu au o problemă în a băga mâna adânc în buzunar pentru a-și achiziționa desertul care face furori pe rețelele sociale. Un kilogram de ciocolată Dubai costă 280 de lei, scrie bugetul.ro. Desigur, poate fi achiziționată și la suta de grame.

ciocolată Dubai Auchan

Oricât ar fi de piperat, prețul este mult mai bun decât în alte magazine, unde costă chiar și 60 de lei tableta.

Imaginile dintr-un magazin au apărut în presa constănțeană și au atras imediat o mulțime de comentarii. Un internaut s-a plâns că nu a mai apucat decât o bucată.

Citeste si Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu se întrec în rețete de ciocolată Dubai. Nutriționiștii trag un mare semnal de alarmă privind ingredientele folosite: „Bombă cu ceas, cu aspect de cremă de ghete”

Eu n-am mai prins decât o singură tableta, sper să mai bage”.

Un alt internaut a remarcat faptul că, în urmă cu doar câteva zile, Auchan comercializa ciocolata cu 19 lei tableta, în timp ce acum o sută de grame ajunge la 28 de lei.

Acum câteva zile era 19,99 ciocolata, tot la Auchan, am văzut pe TikTok”.

Postarea internautului din Constanța a împărțit internetul în două. În timp ce unii laudă produsul și consideră că își merită banii, alții sunt de părere că românul este ipocrit și că este dispus să dea 28 de lei pe o bucată de ciocolată, dar se plâng de faptul că facturile la utilități sunt mari.

Citeste si Cât costă Tortul Dubai, desertul inspirat de celebra ciocolată Dubai: ”Am făcut la cererea clientului”

Toți vă plângeți că s-au scumpit curent, gaze, mâncare, că salariul nu mai ajunge, că nu ne mai permitem multe în țara asta de așa scumpiri. Acum întreb: Dar să cumpărați două înghițituri de ciocolată Dubai vă permiteți? Nu mai plângeți că aveți salariul mic în România, dacă puteți cumpăra orice porcărie”, este de părere un internaut.

Dacă un kilogram de carne costă 28 de lei li se pare mult, dar să dea pe 100 g de ciocolata 28 de lei e un fleac”, conchide un alt internaut.

Ciocolata Dubai, virală pe internet. Cum a ajuns crema de fistic de la Lidl să fie vândută la preț dublu pe o platformă de haine second-hand

Ciocolata Dubai, un trend importat din Emiratele Arabe Unite, viral pe rețelele de socializare, i-a inspirat pe mai mulți utilizatori să facă speculă cu ingredientul principal al acesteia, crema de fistic. Așa se face că un produs vândut de magazinele Lidl sub o marcă proprie a ajuns pe OLX la prețuri duble sau mai mari, dar și pe Vinted, o platformă de vânzare de haine second-hand, unde e interzisă comercializare produselor alimentare.

Ciocolata Dubai este un desert făcut cu umplutură din cremă de fistic amestecată cu cataif (tăiței dulci subțiri, specifici turcești), acoperită apoi într-o tabletă de ciocolată.  Ea a „bubuit” pe rețelele sociale din România prin septembrie, când mai mulți influenceri au postat videoclipuri în care încercau pentru prima dată produsul. Era virală însă, peste hotare, încă de la începutul anului.

Prețul unei ciocolate Dubai variază în funcție de gramaj și poate costa între 20 de lei și 100 de lei. „Cam orice produs care conține fistic poate să fie de cinci-șapte ori mai scump decât orice alt produs”, explică o antreprenoare în domeniul ciocolatei.

Ilinca Mihordea, o utilizatoare de TikTok, a descoperit pe Vinted, platformă pentru vânzări de haine second-hand, crema de fistic de la Lidl. Cel care a postat-o, cerea un preț aproape dublu. „Orice fel de mâncăruri și băuturi” sunt interzise spre vânzare pe Vinted, subliniază reprezentanții aplicației, pe site-ul oficial, la secțiunea „Reguli pentru catalog”.

Contactați de HotNews, reprezentanții aplicației Vinted au confirmat că produsele alimentare apar uneori pe platformă, dar „sunt eliminate rapid odată ce sunt identificate”. Aceștia îi încurajează pe utilizatori să raporteze din aplicație aceste articole.

Crema de la Lidl se vinde și pe OLX
OLX este o altă platformă online de vânzare-cumpărare de unde poți să cumperi mai multe sortimente de cremă de fistic, de la mai multe branduri, inclusiv cea de la Lidl. Prețurile din anunțurile de vânzare pentru crema de fistic diferă de la un utilizator la altul, cea mai ieftină fiind 25 de lei și cea mai scumpă, 85 de lei.

Diferența dintre cele două platforme este că OLX permite vânzarea de alimente sau băuturi non-alcoolice.

Cozile la ciocolata Dubai în România
În România, promovarea ciocolatei cu fistic și cataif a fost făcută inclusiv de vedete precum Andra și Antonia, pe TikTok, unde au adunat, împreună, milioane de vizualizări la videoclipurile postate.

Ulterior, ciocolata din Dubai s-a viralizat pe rețele sociale: utilizatorii au început să caute rețete sau locații de unde o pot cumpăra. Așa s-a ajuns ca la o insuliță din mall-ul Afi Cotroceni din București, zeci de persoane au stat la coadă la finalul lui septembrie pentru a cumpăra desertul.

În prezent mai multe branduri de ciocolată sau afacerile cu deserturi au sortimente de ciocolată Dubai și se găsesc inclusiv pe aplicațiile de livrare de mâncare.

Roxana Cionca, o antreprenoare care deține lanțul de ciocolaterii Chantia în Timișoara și Oradea, spune că a vândut în luna octombrie între 15.000 și 20.000 de tablete de ciocolată Dubai.

„Rețelele de socializare au reușit cumva să impulsioneze și să stârnească un interes diferit, încât și orice brutărie, ciocolaterie, bruterie, shaormerie să facă acest produs”, a declarat ciocolatiera, într-un dialog cu HotNews

Întrebată dacă crede că va fi o cerere constantă a acestui produs, Roxana Cionca spune că ciocolata Dubai va rămâne „un produs de bază”, pentru că mulți nu o vor încerca o singură dată.

Cozonac, clătite, cheesecake, croissant Dubai
Cofetăriile, ciocolateriile și creatorii de conținut au văzut rapid în trendul ciocolatei Dubai o oportunitate de făcut vizualizări și atras clienți sau urmăritori, astfel că au reinventat și alte deserturi în forma „Dubai” – adică cu cataif și fistic.

Unul dintre creatorii de conținut, care are și o afacere în domeniul patiseriei, și care a speculat isteria ciocolatei din Dubai este Elian Miță, EmSweets pe rețelele de socializare. Antreprenorul care are 1,4 milioane de urmăritori pe TikTok a creat o cutie cu mai multe dulciuri în stil Dubai: cheesecake, croissant, ciocolată, ecler, macarons.

Originala tabletă de ciocolată aparține brandului Fix Dessert Chocolatier, o afacere stabilită în Emiratele Arabe Unite din anul 2021. În creația tabletelor și batoanelor de ciocolată, Sarah Hamouda, fondatoarea afacerii care este de origine egipteană, spune că se inspiră din aromele din Orientul Mijlociu, cum ar fi curmalele, karak și knafeh, scrie CNN, într-un articol publicat în iunie 2024.

Sarah Hamouda a spus că entuziasmul din jurul produsului a fost „ireal”, primind sute de comenzi pe zi de ciocolate Dubai, conform sursei citate.

„Sincer, nu m-am gândit niciodată că asta va deveni global. Este incredibil ce se întâmplă”, spunea Hamouda, menționând că a primit mesaje și răspunsuri video de la oameni din Canada, Argentina și România, potrivit CNN.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Bestia din trafic îi face pe români să tremure de frică. Consecințe grave
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici