Localităţile din România unde vârsta de pensionare va fi REDUSĂ din cauza poluării

Persoanele care au locuit timp de cel puţin 30 de ani în zone poluate se vor putea pensiona cu doi ani mai repede, potrivit avocatnet.ro. Legea nr. 163/2020 modifică Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în sensul menţionat anterior.
Romania TV
19 aug. 2020, 18:53
Localităţile din România unde vârsta de pensionare va fi REDUSĂ din cauza poluării

Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost modificată, astfel persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora vor ieși la pensie cu doi nani mai repede decât restul populaţiei.

S-au înregistrat 228 de voturi pentru, unul împotrivă şi 24 de abţineri.

Proiectul, iniţiat de senatorul PNL Carmen Hărău, a fost votat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, pe 3 octombrie 2017.

Acesta prevede că de reducerea vârstei standard de pensionare beneficiază “persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic”.

Citeşte şi Florin Cîţu: „Creşterea cu 40% a pensiilor ne-ar fi creat probleme de credibilitate în faţa investitorilor străini”

Localitățile pentru care se aplică reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani sunt: Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele şi Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliuc, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara.

Alte localităţi incluse în listă sunt: Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Roşia Montană şi Zlatna din judeţul Alba; Slobozia din judeţul Ialomiţa; Iacobeni şi Vatra Dornei din judeţul Suceava; Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş; Berbeşti şi Râmnicu-Vâlcea din judeţul Vâlcea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT