Localnicii din Săvârşin s-au rugat pentru Regele Mihai I

Localnicii din Săvârşin, judeţul Arad, unde Familia Regală are o reşedinţă, s-au rugat, duminică, la biserică, pentru sănătatea Regelui Mihai I, pe care îl consideră un om din mijlocul lor.
Romania TV
06 mart. 2016, 15:13
Localnicii din Săvârşin s-au rugat pentru Regele Mihai I

Localnicii s-au rugat alături de parohul ortodox din comună, Flavius Mădăluţă, pentru sănătatea Majestăţii Sale, duminică, la prima slujbă de după aflarea veştii despre starea sănătăţii Regelui Mihai I.

Unii dintre sătenii de aici au crescut cu regele laolaltă, iar tinerii ştiu de la bunici poveşti despre suveran, astfel că mulţi îl consideră un om din mijlocul lor.

„Ne rugăm pentru Majestatea Sa Regele Mihai, l-or cunoscut tata şi străbunii noştrii, noi nu am ajuns, iar acum după ce a venit la Săvârşin (după 2001 când şi-a recuperat castelul – n.r.) l-am văzut şi noi, a fost la Înviere, ne place mult de el”, a declarat o localnică pentru Mediafax.

O altă femeie, vârstnică, a spus că oamenii s-au rugat pentru Regele Mihai, „să-i mai deie Dumnezeu sănătate”.

„L-am cunoscut că a mai venit şi la biserică aici la noi. De doi ani nu a mai venit, dar înainte venea la Sărbătorile de Iarnă şi la Paşti, a venit cât a putut”, a spus femeia.

Un bărbat din Săvârşin a declarat că localnicii se roagă în permanenţă pentru sănătatea Regelui Mihai I: „Pentru Rege am venit şi ne rugăm în permanenţă pentru sănătatea lui. A fost un om cumsecade şi bun aici la noi în comună. Bineînţeles că l-am cunoscut, stau vis-a-vis de grădina lor, este un om cumsecade, şi doamna… Regina şi fiica dumnealor. (…) Când era aici, Regele venea la biserică, venea cu fiica sa, cu ginerele. Am auzit că nu a fost primit pe vremea lui Iliescu, până la urmă s-au convis că e bun Regele”.

Un alt consătean a declarat că se roagă pentru sănătatea Regelui care „e consătean de-al nostru”, iar soţia acestuia a adăugat că oamenii sunt foarte îngrijoraţi de starea de sănătate a Regelui.

Un medic în vârstă din comună a afirmat, la rândul lui: „Ne-am rugat pentru noi şi pentru Regele Mihai, să se facă bine, să fie sănătos, să se îmbunătăţească sănătatea, pentru că e starea precară. Îi doresc şi Lui şi întregii Familii multă sănătate, să intre din nou în viaţa civilă, publică, să vină aici, e iubit Regele aici”.

Preotul paroh din Săvârşin, Flavius Mădăluţă, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Familia Regală este nelipsită de la marile evenimente ale localităţii.

„Motivul special al duminicii de astăzi este rugăciunea noastră pe care o înălţăm lui Dumnezeu pentru Majestatea Sa Regele Mihai, care în momentele acestea se află în clipe de suferinţă, iar Biserica întotdeauna când este cineva în suferinţă, mai ales unii dintre aleşii ei, se roagă pentru ei. În aceste clipe ne rugăm în mod special pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Regele Mihai este foarte iubit de către credincioşi, de către poporul lui Dumnezeu, nu numai în Săvârşin, ci toţi românii de pretutindeni din ţară şi străinătate îl iubesc, dar aici, la Săvârşin, în mod special îl iubesc şi îl iubim cu adevărat şi ne rugăm lui Dumnezeu şi îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu şi Preacurata lui Maică să-i dăruiască sănătate şi zile îndelungate, iar Familei Regale, Alteţelor Lor Regale, care trec prin momente grele în aceste clipe, ne rugăm lui Dumnezeu să le ajute să treacă cu bine. Când era aici, Regele venea la biserică, de Crăciun, de Paşte, la praznicele mari şi ori de câte ori era prilejul de a veni şi de a fi aici”, a spus preotul paroh din Săvârşin.

Regele Mihai s-a retras în ultima vreme din viaţa publică. Chiar dacă era o tradiţie ca Regele să fie prezent de Crăciun la Castelul Regal de la Săvârşin, în ultimii doi ani nu a mai venit la Săvârşin.

Regele Mihai este internat într-o clinică medicală din Lausanne şi se află „într-o stare de accentuată slăbiciune fizică”, a comunicat, vineri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regele Mihai I.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Idei de cadouri pentru Valentine’s Day 2026. Cum îți poți surprinde iubita pe 14 februarie cu bani puțini
Fanatik.ro
Cine este fotbalistul lăudat de MM Stoica, după U Craiova – FCSB 2-2: „El a jucat bine. Au fost alții care nu s-au ridicat la nivelul dorit”
Capital.ro
Dezvăluirea momentului. Acum s-a aflat ce a făcut Călin Georgescu în timpul pandemiei
Playtech.ro
Accident cu animal sălbatic în 2026: procedură, asigurări și ce dovezi îți trebuie
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bebeluș a murit după ce a băut lapte de... Vezi mai mult
iamsport.ro
Florin Prunea e convins! Cine va câștiga SuperLiga în 2026: ”FCSB ia titlul doar la U18!”
MediaFlux
Viața din spatele rolului Plaha. Actorul Iulian Postelnicu dă cărțile pe față
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat