Lovitură primită de Mihai Şora, după ce a primit o factură de 6.000 de lei. Poziţia Enel Muntenia: „Reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă”

Enel Energie Muntenia a emis un comunicat ce conţine o serie de explicații privind factura la curent uriașă, de peste 6.000 de lei, primită de filosoful Mihai Șora.
Filip Stan
16 sept. 2022, 14:49
Lovitură primită de Mihai Şora, după ce a primit o factură de 6.000 de lei. Poziţia Enel Muntenia:

Mihai Şora a reclamat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, faptul că a primit o factură de peste 6.000 de lei de la furnizorul său de electricitate, Enel Energie Muntenia, în care enumeră aparatele din gospodăria sa care consumă energie elctrică.

Vineri, compania a emis un punct de vedere în care explică modul în care s-a ajuns la această sumă, care, la prima vedere, pare uriaşă pentru un consum casnic.

“Enel Energie Muntenia a emis pe numele domnului Mihai Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 – august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta). Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei. De asemenea, îndrumăm clienții să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real.”, a transmis, vineri, compania.

„Un bec mititeluț, la masa de scris: „economic“ i se spune.

Un frigider A+++, Zanussi, și el mititel (cel mai scund din comerț).

Un laptop HP (care stă să-și dea obștescul sfârșit, dar care nu a fost vreodată, în lunga lui viață, energivor).

O tabletă cu măr.

Un telefon mobil.

O mașină de spălat rufe (de care nu abuzăm, fiind – de la natură – mai sobri și curăței).

Citeşte şi: Cine sunt românii care vor primi cel puţin 500 de lei gratis de la stat. Cererile se depun de azi!

Atât.

NU televizor.

NU aer condiționat.

NU mașină de cafea

NU alte electrocasnice (cum ar fi mașina de tocat firul de leuștean în patru).

Din când în când, recunosc, un pipi/kk scurt la baie, cu becul aprins.

6.096.99 lei (șase mii nouăzeci și șase și nouăzeci și nouă centime) de plată la ENEL – factura cu ID 42005859787.

Data scadentă: 28.09.2022.

Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant.

Cum să fac?”, scrisese Mihai Șora, joi, pe Facebook.

Citeşte şi: EXCLUSIV Amalia Belantoni cere măsuri urgente în agricultură: „E o ruşine să primeşti 20 de lei pentru o capră şi 100 pentru un măgar. Fără ţăranii români, o să muriţi de foame!” VIDEO

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Asta le bate pe toate! Președintele Federației s-a îmbătat de față cu Infantino și a fost filmat în cameră de secretarul general! Cu cine va sta Burleanu la Polonia – România
Capital.ro
Noi taxe pentru accesul în Capitală. Tarifele ajung la peste 31.000 de lei pe lună. Cine va plăti
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Călin Georgescu primește o nouă lovitură. Din arest, ajunge în închisoare
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte