Lucia Varga: Noul Cod Silvic va permite combaterea mai bună a defrişărilor ilegale

RomaniaTV.net
31 10. 2013, 18:34

„Nu vom mai permite vânzarea lemnului estimat, ci vânzarea lemnului măsurat. Asta este esenţa, dacă acest lucru trece, atunci (…) cel care taie lemnul ilegal (…) nu va mai avea posibilitatea să-şi facă şi actele de transport. El va trebui să ducă lemnul undeva, într-o rampă, de unde se dau acele avize prin care să poată să-şi transporte lemnul. Totul va fi controlat. Plus că aceste avize nu vor mai fi date de către firmele de exploatare, vor fi date de administratorii ocoalelor”, a declarat Lucia Varga.

Proiectul Noului Cod Silvic, trimis în Parlament pentru dezbatere în regim de urgenţă, se află în faza analizei în comisiile de specialitate ale Senatului.

„Proiectul de lege a fost trimis de Guvern în Parlament, săptămâna trecută am avut unele discuţii în Comisia juridică. Comisia juridică a solicitat amânarea cu încă o săptămână a discuţiei, iar săptămâna viitoare vor fi dezbateri în Comisia de agricultură şi Comisia Juridică de la Senat”, a anunţat ministrul.

Lucia Varga a participat, joi, la o acţiune de control pe teritoriul comunei Nucşoara din zona de nord a judeţului Argeş, unde au fost defrişate ilegal sute de hectare de pădure.