Ludovic Orban: Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului

Ludovic Orban, preşedintele liberalilor şi şef al Camerei Deputaţilor, a anunţat, marţi, că a fost declanşată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului.
Alina Andrei
16 feb. 2021, 17:26
Ludovic Orban: Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat marţi că Parlamentul a demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului.

„Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului. Este o procedură care a fost demarată de grupurile parlamentare ale PNL, în legislatura trecută, dar nu a fost trimisă spre comisiile juridice. Birourile Permanente Reunite au refuzat să deruleze procedurile din legea Avocatului Poporului şi procedurile regulamentare.

Ludovic Orban a explicat că, dincolo de sesizarea PNL în acest sens, există şi o alta depusă de deputatul PNL Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat ale USR PLUS şi ale PNL.

„La baza sesizării se află atât vechea sesizare a grupurilor parlamentare ale PNL, cât şi o sesizare depusă de colegul meu deputatul Florin Roman, care a fost însuşită şi susţinută şi de grupurile parlamentare din Cameră şi Senat ale USR-PLUS şi ale PNL. Comisiile juridice au termen de două săptămâni să analizeze această solicitare și să prezinte un raport care să fie transmis plenului”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

 

Rareş Bogdan dă vina pe Avocatul Poporului şi CCR pentru că nu au fost anulate pensiile speciale: „CCR ne-a rupt aripile”

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan anunta ca problema pensiilor speciale va fi rezolvata de catre actual guvern prin aplicarea „principiului contributivitatii” la stabilirea valorii pensiilor speciale.

Rareş Bogdan subliniază că pensiile speciale nu au fost anulate până acum pentru că „CCR ne-a rupt aripile”. Europarlamentarul liberal acuză CCR-ul că nu a vrut să-și anuleze privilegiile și astfel pensiile speciale nu au fost eliminate.

Pensiile speciale intra in analiza Ministerului Muncii, a anuntat joi ministrul Raluca Turcan. Oficialii cauta o formula juridica prin care principiul contributivitatii sa fie asigurat la pensiile speciale.

„CITIȚI cu atenție până la capăt! Azi se împlinește un an de când legea inițiată de PNL privind anularea pesiilor speciale a fost adoptată în Parlament. A fost o promisiune făcută românilor și am respectat-o! Cu o întârziere, ce e drept, de 34 de zile față de termenul fixat după preluarea guvernării.

Era limpede pentru colegii mei din Camera Deputaților, forul decizional, că alături de PNL, USR și PMP vor vota, de frica oamenilor, inclusiv alți deputați. Exact asta s-a întâmplat! Alături de Robert Sighiartau, Florin Roman, Pavel Popescu, Razvan Prișcă și ceilalți colegi deputați liberali s-au raliat alții. Ce a urmat știm cu toții. Și e dureros și regretabil.

Avocatul Poporului, doamna Renate Weber, a atacat Legea la CCR, pe motiv de neconstituționalitate. La CCR, beneficiarii pensiilor speciale nu au înțeles că au obligația morală să-și anuleze privilegiile. Din păcate. Un CCR în care 6 din 9 judecători sunt numiți, în diverse momente, de PSD/ALDE și unde 7 din 9 sunt beneficiari de Pensii Speciale.

Unii oameni mă întreabă de ce a inițiat PNL legea, dacă știa că va cădea la CCR. Alții mă întreabă de ce am promis această lege, dacă știam că este imposibil să rămână bătută în cuie.

Oameni buni, înainte de a fi politician, am fost jurnalist și m-am exprimat împotriva pensiilor speciale de sute de ori! Era și rămâne una dintre dorințele mele cele mai fierbinți, pentru că este o nedreptate cruntă care împarte românii în cetățeni de rangul I și cetățeni de rangul II. Este o luptă care trebuie dusă, dacă dreptatea mai are vreo noimă în țara asta!

Știam că va fi greu! Dar dacă am renunța de fiecare dată când am încerca să ajungem la un pisc ce pare imposibil, n-am mai duce nicio luptă. Everestul ar fi rămas necucerit, n-ar mai fi existat avioane. N-ar mai fi existat 1 Decembrie 1918.

CCR ne-a rupt aripile, dar n-am abandonat! Am venit cu impozitarea masivă a pensiilor speciale. In iunie anul trecut. Din nou, CCR ne-a ras în nas și a blindat aceste privilegii, această porcărie fără seamăn. După ce a amânat de 3 ori o decizie, pe 14 decembrie a considerat ca și această Lege este neconstituțională.

Oameni buni, principiul contributivității este susținut de orice om care mai are un pic de obraz. Și nu pentru voturi, ci pentru că așa este corect!!! Aștept ca problema să fie rezolvată de către Guvernul actual sau de către majoritatea parlamentara PNL/USR-Plus/UDMR. La fel cum aștept și rezolvarea alegerilor în doua tururi de scrutin măcar pentru anul electoral 2024.

P.S. Aud că există circuite speciale pentru vaccinarea angajaților unor instituții, gen BNR sau Curtea de Conturi. Pe bune?? Ce le spui pensionarilor, categorie vulnerabilă, care nu au apucat să se programeze? Că oricum, numărul vaccinurilor împotriva Covid 19 date unor categorii „speciale” oricum nu ar acoperi cererea pensionarilor sau a celor cu boli cronice? Nu, nu l-ar acoperi, dar aici vorbim despre dreptate, nu despre un calcul contabil! Doamne, Dumnezeule, oare chiar nu putem înțelege că românii sunt sătui până la greață de privilegiile unor piloși, unor “speciali”?”, a scris pe Facebook Rareş Bogdan.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Florin Salam, dans incendiar cu Floricica Dansatoarea! Puțini știu ce relație este între ei, de fapt
Fanatik.ro
El este omul care a girat pentru Chivu. Așa a ajuns Inter aproape de titlu: „Când ai voucher de la el…”
Capital.ro
Cristela Georgescu, tulburată ca niciodată până acum. A arătat „semnul” așteptat de mii de români (FOTO)
Playtech.ro
Planta banală care ar putea elimina microplasticele din apă: descoperire cu potențial de a schimba totul
Adevarul
Acuzații grave la un liceu din Scornicești. Inspectoratul Școlar și Poliția desfășoară anchete. Sesizarea, de la „Justițiarul de Berceni”
wowbiz.ro
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit! Imagini emoționante de la cununia civilă a vedetei
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Calendar ortodox pentru 22 aprilie 2026. Ce NU trebuie să facă creștinii pentru a se feri de boli și necazuri
iamsport.ro
L-a auzit pe Gigi Becali și s-a revoltat în direct: ”Îmi venea să sparg televizorul, mi-a fost o scârbă teribilă! Nu are Hristos, nu are mamă, nu are tată”
MediaFlux
Ministrul Muncii, despre majorarea salariului minim pe economie. Ce salarii vor fi înghețate. Florin Manole: „România este în recesiune tehnică”
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara