Luminița Barcari, după ce a fost acuzată că şi-a luat concediu pentru campanie. „Dacă eram în spital, tot aş fi ţinut legătura”

Luminița Barcari, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a explicat de ce a decis să-şi ia concediu de odihnă în perioada în care se află în campanie electorală pentru şefia Consiliului Județean Ialomița. Ea a spus că formula "cea mai potrivită" a fost concediul de odihnă şi a precizat că ar fi ţinut legătura cu colegii din Minister, chiar dacă ar fi fost internată în spital sau în izolare, notează Educaţieprivată.ro.
Romania TV
13 sept. 2020, 19:38
Luminița Barcari, după ce a fost acuzată că şi-a luat concediu pentru campanie.

„Formula juridică cea mai potrivită a fost concediul de odihnă. Am stat la minister până pe 7 septembrie, când s-au aprobat toate actele normative pentru începerea anului școlar, metodologiile și noul ROFUIP. După ce am intrat în concediu, am fost in legatură cu colegii mei, cu inspectorii generali, ştiu ce s-a discutat și am participat la decizii”, a  explicat Luminița Barcari pentru Educaţieprivată.ro.

Întrebată ce de nu a ales varianta demisiei, Barcari a răspuns:

„Nu mi-am dat demisia pentru că am considerat că pot să îmi continui activitatea în această formulă pentru trei săptămâni. Dacă eram în spital sau în izolare, tot aș fi ținut legătura cu colegii mei și cu activitatea din minister”, a precizat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, duminică, faptul că secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Luminița Barcari, este în concediu de odihnă, în perioada în care subiectul deschiderii şcolilor a fost unul intens dezbăzut în spaţiul public.

Doi secretari de stat din Ministerul Educaţiei şi-au luat concediu pentru a face campanie electorală. Reacţia Monicăi Anisie

Potrivit sursei citate, Luminița Barcari a intrat în concediu la începutul lunii septembrie, pentru a se concentra asupra campaniei electorale pentru alegerile locale. Barcari este candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Ialomița.

De asemenea, secretarul de stat pentru Relația cu Parlamentul și Proiecte europene, Lucian Dragoș Rădulescu, este candidat PMP la Primăria Ploiești.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT