Mandat european de arestare şi urmărire internaţională pe numele lui Sebastian Ghiţă, emis de ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, cererea DNA privind emiterea unui mandat european de arestare și urmărirea internațională a fostului deputat Sebastian Ghiţă, informează România TV.
Romania TV
10 ian. 2017, 16:17
Mandat european de arestare şi urmărire internaţională pe numele lui Sebastian Ghiţă, emis de ICCJ

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au transmis sesizarea I.P.J. Prahova – Serviciul de Investigații Criminale către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii mandatului european de arestare și a cererii de urmărire internațională pentru Sebastian Ghiţă. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă, întrucât nu s-a mai prezentat la Poliţie şi în faţa procurorilor, încălcând, astfel condiţiie controlului judiciar.

Mandatul european de arestare este aplicabil în țările Uniunii Europene, iar cererea de urmărire internațională este necesară în vederea predării inculpatului, fiind aplicabilă în țările ce nu fac parte din Uniunea Europeană.

Şa data de 05 ianuarie 2017, la solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă pentru 30 de zile de la data depistării, în cauza în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită (2 infracțiuni), cumpărare de influență, spălare a banilor, șantaj, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (2 infracțiuni) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (comunicat nr. 910 din data de 29 iunie 2016).

Tot marţi, un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv menținerea mandatului de arestate în lipsă emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT