Marea Britanie suspendă toate zborurile de la cea mai mare bază militară din ţară. Pista s-a topit din cauza căldurii

Marea Britanie suspendă toate zborurile la cea mai mare bază a Royal Air Force (RAF) pentru că „pista s-a topit” din cauza căldurii extreme, relatează Sky News.
Daniel Spătaru
18 iul. 2022, 19:12
Marea Britanie suspendă toate zborurile de la cea mai mare bază militară din ţară. Pista s-a topit din cauza căldurii

Decizia de a închide pista de la baza Brize Norton din Oxfordshire a fost luată luni dimineață, relatează presa din Marea Britanie. Au fost puse în aplicare planuri de urgență pentru a se asigura că nu există niciun impact asupra operațiunilor militare, a transmis o altă sursă RAF.

O altă sursă a confirmat că pista a fost afectată de căldură, dar nu a confirmat că s-a topit fizic, scrie Sky News.

Pistele pentru avioane pot fi considerate nesigure de utilizat atunci când asfaltul devine moale din cauza căldurii soarelui.

Citeşte şi Horia Constantinescu, preşedintele ANPC: Nu putem sancţiona Wizz Air şi Ryanair, aşa cum am făcut cu Blue Air, pentru că nu au sediul în România

În prezent, o avertizare cod roșu de caniculă este în vigoare în Marea Britanie, iar cea mai ridicată temperatură din istoria țării este de așteptat să fie înregistrată cel mai probabil marţi, când se prognozează temperaturi de  peste 41 de grade Celsius.

Citeşte şi Avion răsturnat pe pistă, la aterizare. În ciuda imaginilor dramatice cu epava, toţi pasagerii au scăpat miraculos cu viaţă VIDEO

De asemenea, în Dublin a fost înregistrată luni cea mai mare temperatură din istoria măsurătorilor. În capitala Irlandei au fost 32,5 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT