Marea migraţie pentru vaccinare anti-COVID. Cum au ajuns 2.000 de bucureşteni să se programeze în Feteşti. Primarul e revoltat

Aproximativ 2.000 de bucureşti au profitat de scurta breșă ivită duminică în platforma de vaccinare şi au reuşit să se programeze pentru a se vaccina împotriva COVID-19 la Feteşti. Accesul în oraş se va face fără ca aceştia să achite taxa de pod. Autorităţile locale nu sunt prea încântate de venirea bucureştenilor. Edilul spune că centrul vizat de bucureșteni a fost făcut din banii Feteștiului și-ar fi trebuit să onoreze, cu prioritate, solicitările localnicilor.
Filip Stan
17 mart. 2021, 11:36
Marea migraţie pentru vaccinare anti-COVID. Cum au ajuns 2.000 de bucureşteni să se programeze în Feteşti. Primarul e revoltat

Peste 2.000 de bucureșteni, majoritatea studenți, s-au programat pentru prima doză de vaccin, în aprilie, la Clubul Pensionarilor din Fetești. S-a întâmplat duminică, înaintea debutului etapei a treia, când posesorii unei aplicații au fost alertați că Feteștiul are 2.400 de locuri libere pentru vaccinare.

„A fost o breșă, câteva minute! Acești copii sunt purtătorii de vector, de virus, mergând în colectivități! Eu nu cred că-i nimic întâmplător! Așa că ei, vaccinați, sunt câștigați!”, este de părere medicul Amelia Elena Gheorghe, coordonatorul centrului de vaccinare de la Clubul Pensionarilor din Fetești, citată de Digi24.

„Vaccinăm ce-i pe platformă! Este clar! (Pot veni de oriunde?) Pot veni și de la Satu Mare! Un om vaccinat este un exemplu pentru ceilalți din jurul lui. Discuțiile sunt foarte clare. Am înțeles și eu, ca și dumneavoastră, că sunt foarte mulți bucureșteni, noi avem platforma disponibilă pentru ziua următoare. Ce avem astăzi și mâine nu sunt de la București. Nu contează unde se înscriu! Și ai noștri de la Fetești s-au vaccinat la Slobozia sau la Țăndărei!”, a completat medicul coordonator al cetrului de vaccinare.

Citeşte şi: Harta turismului de vaccinare. Iată unde să te programezi în funcţie de ce vaccin anti-COVID vrei

Nu de aceeaşi părere este şi primarul oraşului Feteşti. Edilul spune că centrul vizat de bucureșteni a fost făcut din banii Feteștiului și ar fi trebuit să onoreze, cu prioritate, solicitările localnicilor.

„În primul rând, prioritari ar fi trebuit să fie feteștenii, pentru că avem aici un centru de vaccinare și nu este normal ca feteștenii, care contribuie la bugetul local, să meargă în alte localități pentru a se vaccina. Cred că ar fi trebuit, încă din momentul în care această platformă a fost lansată, trebuia impusă o condiție și o prioritate pentru cei care se află în localitatea de baștină”, susţine Laurențiu Șonchereche, primarul din Fetești.

Citeşte şi: ADEVERINŢA DE VACCINARE te scuteşte de carantină. Arafat: „Nu o folosim să poţi intra în restaurant”

Sunt şi localnici care nu văd cu ochi buni venirea bucureştenilor la vaccinare în Feteşti.

„Nu prea aș fi de acord! Că nu pot să știu eu cu ce virus vine de unde vine!”, spune un localnic.

Alţii îi laudă pentru alegerea de a se vaccina.

„Bravo lor! Asta înseamnă spirit civic! Eu am venit de la 100 de kilometri! 120 de kilometri! De la Reviga, tocmai lângă Urziceni, aproape! Căzănești. Dar nu e problemă! Să vină lumea să se vaccineze, că bine face!”, spune alt localnic.

Şi încă o veste bună pentru cei peste 2.000 de bucureşteni care s-au programat la vaccinare în Feteşti. Vor fi scutiţi de taxa de pod pentru că accesul cu mașina în oraș este posibil fără plata celebrei taxe.

 

Povestea bucureşteanului care a mers aproape 1.000 de kilometri pentru a se vaccina în Botoșani

Un bărbat din București s-a programat pentru vaccinare împotriva COVID-19 în comuna botoșăneană Vorona. Bărbatul le-a povestit jurnaliştilor că până la programarea pentru vaccinare nici nu auzise de această localitate.

„Din Bucureşti m-am programat în comuna Vorona, Botoșani. Este prima dată când am auzit de această comună”, a spus bărbatul care a făcut aproape 1.000 de kilometri, dus și întors, pentru a se vaccina.

Și, în timp ce oamenii vin până și din București pentru a se vaccina aici, cadrele medicale din Botoșani nu s-au grăbit deloc să se imunizeze împotriva Covid-19. Astfel, doar o treime din medicii de la Spitalul Județean s-au vaccinat până acum.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT