MAREA REFORMĂ administrativă. Ce conţine proiectul descentralizării. TOT ce se schimbă la nivel local

Descentralizarea ar urma să fie aplicată de la începutul anului viitor, ea precedând astfel regionalizarea, potrivit proiectului descentralizării, conceput de vicepremierul Liviu Dragnea şi prezentat în exclusivitate de Gândul. Dacă descentralizarea plănuită de vicepremierul Dragnea va deveni realitate, ea va reprezenta cea mai radicală măsură luată în administraţie în ultimii ani.

15 nov. 2013, 09:15
MAREA REFORMĂ administrativă. Ce conţine proiectul descentralizării. TOT ce se schimbă la nivel local

În documentul obţinut de Gândul, se prevede modificarea unui număr de 21 de acte normative. În plus, se arată clar ce atribuţii vor fi cedate de la centru către teritoriu – către Consiliile judeţene, preşedinţii de Consilii Judeţene şi primari. Practic, toate atribuţiile pe care le vor avea primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii.

Cele mai importante modificări:

A.     În subordinea primăriilor din oraşe/municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică ai căror directori vor fi numiţi de primari. 
B. În subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele CJ. Astfel, vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judeţene de agricultură, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, unităţile teritoriale de promovare turistică, direcţiile judeţene de sport şi tineret, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, casele corpului didactic, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, direcţiile judeţene de pescuit şi acvacultură şi direcţiile de sănătate publică.
C. METROREX trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. De asemenea, în subordinea CGMB trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.
D.Porturile de la Dunăre trec în subordinea Consiliilor Judeţene în raza cărora se află.
E. Plajele cu destinaţie turistică vor fi administrate de consiliile locale.

Vezi si:

Boc: Descentralizarea lasă primăriile cu ochii în soare. Se vor da doar sarcini, nu şi resurse

Pe lângă acestea, se adaugă o serie de instituţii care vor intra în subordinea autorităţilor locale:

serviciile de ordine şi siguranţă publică şi circulaţia pe drumurile publice
– serviciile de sănătate publică la nivel judeţean
– administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare
– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor
– protecţia mediului, pescuit şi acvacultură
– dezvoltare rurală;
– ocuparea forţei de muncă la nivel local
– administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare,  centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local;
– dezvoltare şi promovare turistică;
– organizează şi desfăşoară activităţi educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor;
– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului
– administrarea porturilor de fluviale interes judeţean
– implementarea programelor judeţene în domeniul tineretului şi sportului

Descentralizarea Poliţiei

Un alt punct important îl prezintă descentralizarea Poliţiei. Potrivit proiectului, se va modifica OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi se va propune ca „aplicarea şi executarea controlului privind respectarea normelor referitoare la circulaţia pe drumurile publice să se realizeze de către autorităţile administraţiei publice locale prin servicii rutiere organizate în subordinea acestora”.
Noile servicii rutiere se vor afla în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, primarii, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean, urmând să numească directorii executivi ai acestor noi Servicii Rutiere. Competenţele acestor directori vor fi aprobate de consiliile locale, cu avizul Inspectoratului de poliţie judeţean.

Vezi si:

Johannis: În USL nu s-a discutat dacă asumarea va fi doar pe descentralizare sau pe un pachet de legi

Pentru descentralizarea poliţiei, categoriile de personal al poliţiei locale se vor completa cu functionari publici, civili, cu statut special, care vor ocupa funcţii specific de poliţist conform Statutului poliţistului.

Toate cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de ordine publică, aflate în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, se asigură din bugetele locale/Bucureşti, cu avizul Inspectoratelor de poliţie judeţene, în condiţiile legii.

Şi directorii executivi ai acestor servicii de ordine publică vor fi numiţi de primar, cu avizul Inspectoratelor de poliţie judeţene, în condiţiile legii.

Modificări la Ministerul Sănătăţii

După cum se afirmă în proiect, direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, unităţile  finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale şi ambulatoriile de specialitate din subordinea Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, centrele judeţene de aparatură medicală, centrele judeţene de transfuzii sanguine şi laboratoarele de referinţe medicale vor trece în autoritatea administraţiei publice locale – Consiliul Judeţean/ CGMB.

Directorii coordinatori şi adjuncţii acestora vor numiţi de preşedintele Consiliului Judeţean, respectiv a primarului municipiului Bucureşti, în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale.
Autorizarea desfăşurării activităţii de către dentişti poate fi delegată direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Vezi si:

Proiectul descentralizării: Şefii descentralizatelor vor fi eliberaţi din funcţie de la 1 ianuarie 2014

De asemenea, autorităţile locale vor avea un cuvânt de spus şi în desemnarea unor membri în Consiliul de Adminstraţie al CNAS. Va creşte şi numărul reprezentanţilor nominalizaţi de Consiliul Judeţean în CA al caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Ce se schimbă la Transporturi

Descentralizarea va implica şi faptul că “Metrorex” va trece de la Ministerul Transporturilor la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Tot la CGMB va trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.

În termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ de reorganizare a Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul “Metrorex” – S.A., Ministerul Transporturilor şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti încheie protocoalele pentru predarea – preluarea activelor şi pasivelor Metrorex, se arată în documentul transmis de Dragnea în Teritoriu.

Vezi si:

Dragnea: S-ar putea să nu mai transferăm sălile de cinema, pentru că nu prea mai avem ce

În privinţa porturilor, competenţele în administrare exercitate de Compania Naţională „Administraţia Porturilor Dunării Fluviale” S.A. – Giurgiu vor trece la consiliile judeţene Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa.

În cazul Companiei Naţionale “Administraţia Porturilor Dunării Maritime” S.A. – Galaţi competenţele în administrate vor fi preluate de consiliile judeţene Galaţi, Tulcea, Constanţa, Brăila. Astfel:
1. Consiliul judeţean Caraş Severin va administra porturile Baziaş şi Moldova Veche;
2. Consiliul judeţean Mehedinţi va administra porturile Drencova, Şviniţa, Tisovita, Dubova, Orşova, DrobetaTurnu-Severin şi Gruia;
3. Consiliul judeţean Dolj va administra porturile Cetate, Calafat, punctul de lucru Rast şi portul Bechet;
4. Consiliul judeţean Olt va administra portul Corabia;
5. Consiliul judeţean Giurgiu va administra portul Giurgiu;
6. Consiliul judeţean Călăraşi va administra porturile Călăraşi şi Olteniţa, precum şi punctul de lucru Chiciu;
7. Consiliul judeţean Constanţa va administra portul Cernavodă, portul  Hârşova şi punctul de lucru Ostrov Regie;
8. Consiliul Judeţean Galaţi  va administra portul Galaţi;
9. Consiliul Judeţean Brăila va administra portul Brăila;
10. Consiliul Judeţean Tulcea va administra porturile Isaccea, Tulcea, Mahmudia, Chilia Veche, Port Smârdan, Măcin, punctele de lucru Gura Arman şi Turcoaia.

Ce schimbări vor avea loc la Ministerul Mediului

Cea mai vizibilă modificare va fi cedarea plajelor de către Ministerul Mediului către autorităţiel locale. Potrivit propunerii de OUG „titularul dreptului de administrare a plajelor cu destinaţie turistică este consiliul local pe a cărui rază teritorială se află”, acestuia revenindu-i dreptul de administrare a lucrărilor de întreţinere şi ecologizare a plajelor.

„Titularului dreptului de administrare îi revine o cotă-parte de 80% din redevenţele obţinute din concesionarea plajelor cu destinaţie turistică aflate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale respective, iar diferenţa de 20% se face venit la bugetul de stat, pentru contractele aflate în derulare”, se adaugă în documentul citat.

Dreptul de administrare a plajelor turistice maritime şi fluviale ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare se transferă de la Administraţia Naţională „Apele Române” către consiliile locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află.

Vezi si:

Dragnea: Varianta finală a proiectului de descentralizare, decisă miercuri în USL

În plus, agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, respectiv a municipiului , Filiala regională a Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură vor trece în subordinea Consiliilor Judeţene şi a CGMB.

Implementarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului la nivel judeţean revine agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului aflate în subordinea Consiliilor Judeţene.

Din totalul sumelor percepute din închirierea şi concesionarea bunurilor proprietate publică a statului cu destinaţia de balastieră, aflate în administrarea autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, o cotă-parte de 25% se face venit la bugetul de stat, iar o cotă-parte de 75% se face venit la bugetele locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află  bunurile respective.

Ce se transferă de la Ministerul Agriculturii

Potrivit acestui proiect de descentralizare, se vor înfiinţa oficii judeţene pentru agricultură, care vor intra în subordinea Consiliilor judeţene şi a Consiliului general al municipiului Bucureşti. Aceste oficii vor fi realizate prin reorganizarea direcţiilor pentru agricultură judeţene, oficiilor judeţene de studii pedologice şi agrochimice şi a caselor agronomului.

Ministerul Culturii rămâne fără cinematografe

Serviciile publice de cultură şi organele de specialitate trec de la Ministerul Culturii în subordinea autorităţilor locale, în subordinea consiliilor judeţene.

De asemenea, toate sălile şi grădinile de „spectacol cinematografic”,  în total 133, dar şi imobilele, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie a Filmelor, „România Film”, vor trece, libere de sarcini, în administrarea consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.

În subordinea Consiliilor Judeţene şi a CGMB se vor înfiinţa direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu.
Aceste Direcţii Judeţene vor avea dreptul, în condiţiile legii, de a concesiona, da în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închiria monumentele istorice proprietate publică a statului.
Pe lângă Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu se vor înfiinţa comisiile judeţene ale monumentelor istorice, ca organisme ştiinţifice de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniu protejării monumentelor istorice.

În proiectul descentralizării, se prevede că o cotă-parte de 50% din sumele colectate la Fondul Cultural Naţional / Fondul Cinematografic se face venit la bugetele judeţelor, cu destinaţia finanţării nerambursabile a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale.

De la bugetul de stat se alocă către bugetele locale o cotă de 70% din sumele încasate din redevenţele obţinute din concesionarea monumentelor istorice aflate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale respective.

Vezi si:

Ponta: Discut întâi cu miniştrii despre descentralizare şi buget, iar la final discut cu Crin Antonescu

Turismul ajunge la consiliile locale

De la Ministerul Economiei vor trece în subordinea administraţiei publice locale o parte din competenţele Autorităţii Naţionale pentru Turism, respectiv autorizarea, clasificarea şi licenţierea în turism şi unităţile teritoriale turistice.

Consiliile Judeţene vor avea competenţe noi precum: autorizarea staţiunilor balneare, climaterice şi balneoclimaterice, emiterea brevetului de turism, atestarea parcurilor turistice, autorizarea a activităţii de agrement nautic, activităţi turistice pe plajă, activităţi ecoturistice.

Sport local

Consiliile Judeţene vor prelua de la Ministerului Tineretului şi Sportului direcţiile judeţene pentru tineret şi sport/municipiul Bucureşti, casele de cultură ale studenţilor şi infrastructura aferentă, Complexul Cultural Sportiv Studenţesc „Tei”,  bazele sportive de interes judeţean, taberele şcolare şi centrele de agrement de interes judeţean, cluburile sportive de interes local, taberele şcolare şi centrele de agrement de interes local.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Ministerul Culturii. Mai precis, inspectoratul şcolar judeţean, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Casa corpului didactic, Palatele copiilor/Palatul Naţional al Copiilor, Cluburile copiilor, cluburile sportive şcolare vor intra sub autoritatea Consiliilor Judeţene sau a celor locale/ Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Vezi si: Boc: Descentralizarea e o struţo-cămilă, baronii de la consiliile judeţene devin jupânii jupânilor

În consecinţă, directorii caselor corpului didactic urmează să fie numiţi de preşedintele Consiliului Judeţeen sau de primarul municipiului Bucureşti, pe bază de concurs public, reglementat prin metodologie elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Directorii caselor corpului didactic vor încheia un contract de management cu preşedintele Consiliului judeţean.

Şi la Ministerul Muncii avea loc o modificare similară. Consiliile judeţene vor primi în subordine agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială.

Cum se împart banii

„Finanţarea competenţelor/structurilor descentralizate la nivel judeţean/local se face de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, comunică Ministerului Finanţelor Publice sumele aferente competenţelor care se descentralizează conform prezentei ordonanţe de urgenţă în vederea fundamentării proiectului bugetului de stat pentru anul 2014. Finanţarea plăţilor aferente beneficiilor de asistenţă socială şi susţinerii programelor de servicii sociale se asigură în proporţie de 70% din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale prin transferuri din bugetul de stat şi în proporţie de 30% din sume pentru echilibrarea bugetelor locale”, se arată în dispoziţiile finale şi tranzitorii ale proiectului privind descentralizarea.

 

VEZI SI:

Tişe: USL federalizează România prin descentralizare şi pune în pericol statul naţional, unitar