Marele jaf din orașul Mariupol. Cargoul a plecat cu pradă de mii de euro din port

Un vas de tip cargo încărcat cu oțel a plecat din portul Mariupol cu destinația Rostov, în vestul Rusiei, în prima operațiune de transport după ce trupele Moscovei au cucerit orașul ucrainean.
Filip Stan
31 mai 2022, 15:57
Marele jaf din orașul Mariupol. Cargoul a plecat cu pradă de mii de euro din port

Anunțul privind plecarea navei din Mariupol a fost făcut de Anunțul a fost făcut de Denis Pușilin, liderul auto-proclamatei Republici Populare Donețk. Potrivit acestuia, nava de tip RM-3 transportă 2.500 de tone de oțel laminat.

Nava fusese încărcată sub protecția trupelor rusești

În același timp, într-un anunț separat, autoritățile separatiste au precizat că nava Slavutici a fost încărcată sub protecția forțelor speciale și a Marinei militare ruse, precizează BBC.

Cargoul care a intrat în portul Mariupol pe 27 mai, este primul vas ancorat acolo de la sfârșitul ostilităților, conform agenției ruse Tass.

Și de data aceasta, Ucraina a acuzat Rusia că jefuiește produse precum cereale și metale din regiunile pe care le-a ocupat în urma invaziei care a început în luna februarie a anului curent.

Citește și: Mariupol, un cadru macabru: morții scoși din sicrie, arși într-un fost supermarket (FOTO)

Liudmila Denisova, avocatul Poporului din Ucraina, a anunțat încă de săptămâna trecută că rușii plănuiesc să trimită circa 3.000 de tone de produse metalice de la Mariupol la Rostov-pe-Don.

Potrivit oficialului ucrainean, în portul Mariupol se aflau, înainte de invazia rusă, aproximativ 200.000 de tone de metal și fontă în valoare de 170 de milioane de dolari.

Rusia a preluat controlul deplin asupra oraşului Mariupol la începutul acestei luni, când peste 2.400 de luptători ucraineni s-au predat la combinatul siderurgic Azovstal.

Săptămâna trecută, Rusia a anunţat că a finalizat operaţiunea de deminare a portului Mariupol astfel că acesta este deschis din nou circulaţiei navelor comerciale.

Câți oameni au murit, de fapt, în timpul confruntărilor din Mariupol

Oficialii ucrainenii estimează că cel puţin 22.000 de persoane au fost ucise în oraşul Mariupol din sudul ţării de la începutul invaziei ruseşti, anunţă Sky News, citat de mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului municipal din Mariupol, 25 de noi gropi comune au fost localizate într-un vechi cimitir din Crimeea.

În total, de la jumătatea lunii aprilie, cel puţin 16.000 de persoane din Mariupol au fost îngropate în gropi comune din apropierea satelor Stary Krym, Mangush şi Vynohradne, susţin ucrainenii. Alte 5.000 de cadavre au fost îngropate în prima parte a războiului.

Autorităţile mai spun că „mii de cadavre rămân încă sub dărâmături, în cimitire şi în morgi temporare”. „Am estimat că numărul morţilor din Mariupol este de 22.000 de persoane.

Citește și: Rusia a început anexarea Mariupolului, pe modelul Crimeeii. Eliberează locuitorilor paşapoarte ruseşti şi redeschide portul, în folosul Moscovei

Dar din ce în ce mai multe fapte arată că rezultatele crimei sunt mult mai grave. Acest lucru necesită o atenţie specială din partea comunităţii mondiale, precum şi situaţia teribilă a populaţiei locale în timpul ocupaţiei”, a declarat primarul din Mariupol, Vadym Boychenko.

 

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Lovitură pentru Universitatea Craiova înainte de „dubla” cu FCSB! Steven Nsimba, out pentru derby-ul din SuperLiga. Exclusiv
Capital.ro
Românii care locuiesc la bloc sunt obligați să plătească. Reguli pentru proprietari în toată România. Asociația poate apela la Instanță
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în autobuzele şi tramvaiele STB. Mulţi bucureşteni beau apă şi consumă alimente, dar este interzis
Adevarul
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Diana, tânăra gravidă care s-a stins în urma accidentului din Iași, va fi condusă pe ultimul drum cu onoruri militare
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Statul român preia gigantul Rusiei! SUA a impus restricții, România a găsit o soluție
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj