Marko Bela: Nu merg la referendum. Vrem să construim o societate tolerantă, dar direcţia e greşită

Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR, nu va participa la referendum, susţinând că toată lumea are interesul să se construiască o societate tolerantă, însă din campania electorală rezultă că se merge într-o direcţie greşită.
Romania TV
05 oct. 2018, 19:33
Marko Bela: Nu merg la referendum. Vrem să construim o societate tolerantă, dar direcţia e greşită

”Referendumul este un proces democratic şi nu putem contesta legitimitatrea celor care, prin semnăturile lor, au iniţiat un astfel de demers. După părerea mea, Constituţia noastră suferă de multe probleme şi dacă noi ne-am apucat de modificarea ei, atunci sunt o serie de chestiuni vitale în legătură cu care ar fi trebuit să amendăm Constituţia, cum ar fi relaţiile puterilor în stat, funcţionarea instituţiei prezidenţiale, funcţionarea Guvernului, atribuţiile altor instituţii majore, justiţia, serviciile secrete. Sunt o serie de probleme care, într-adevăr, sunt urgente, fiindcă zilnic ne confruntăm cu problema interpretării unor dispoziţi din Constituţie. În ceea ce priveşte problema la care se referă propunerea de revizuire, eu cred că avem cu toţii interesul să construim o societate tolerantă, nu una intolerantă. Se vede deja din această campanie că mergem într-o direcţie greşită şi de aceea sunt de acord cu cei care nu merg la vot şi boicotează referendumul, ceea ce este un drept democratic, la fel ca şi iniţierea unui astfel de referendum. Deci nu voi merge nici eu”, a spus Marko Bela, citat de Mediafax.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Marius Șumudică, verdict necruțător înainte de U Craiova – KuPS: „E dezastru dacă nu te califici!!”
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Ce trebuie schimbat la Cernavodă pentru ca reactoarele să nu mai depindă atât de mult de nivelul Dunării. Soluția indicată de directorul centralei
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat