Matei Brătianu, găsit incompatibil de ANI. Este şi deputat şi lider de sindicat

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că Matei Brătianu este în incompatibilitate, întrucât exercită mandatul de deputat, în condiţiile în care este şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii. El deţine şi  mai multe funcţii de conducere în cadrul BNS, scrie Mediafax.
Romania TV
24 nov. 2011, 07:35
Matei Brătianu, găsit incompatibil de ANI. Este şi deputat şi lider de sindicat

Matei Brătianu exercită, în prezent, mandatul de deputat, el fiind şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Comunicaţii (24.10.2008-22.09.2011) şi preşedinte, vicepreşedinte, secretar general al Blocului Naţional Sindical şi prim-vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical (în perioada 1991-2008).

Potrivit legii, calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi trezorier al federaţiilor şi confederaţiilor sindicale.

Matei Brătianu a fost informat în 27 octombrie despre declanşarea procedurii de evaluare, iar în 16 noiembrie s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, unde a luat la cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Dan Șucu i-a decis soarta lui Daniel Pancu! Ședință de urgență la Rapid: ce se întâmplă cu Andrei Șucu. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT