Mercedes construieşte o fabrică de 135 de milioane de euro în Alba. Câte locuri de muncă pentru români creează gigantul german

În județul Alba, la Sebeș, a fost pusă joi piatra de temelie a unei noi fabrici ce va produce motoare pentru mașinile electrice Daimler, grupul din care face parte şi Mercedes Benz.
Filip Stan
17 feb. 2023, 15:56
Mercedes construieşte o fabrică de 135 de milioane de euro în Alba. Câte locuri de muncă pentru români creează gigantul german

Proiectul este derulat prin intermediul subsidiarei Daimler Mercedes – Star Assembly SRL Sebeș. Potrivit memoriului tehnic, noua clădire va avea o suprafață de aproximativ 33.650 de metri pătrați, unde vor lucra un număr total de 526 de noi angajați ai societății cu capital german. Capacitatea preconizată de producție a noului obiectiv va fi de aproximativ 500.000 de unități pe an

„În județul Alba, la Sebeș, a fost pusă astăzi piatra de temelie a primei capacități de producție a unităților de antrenare electrică ce vor echipa noua generație de Mercedes EQ, modele complet electrice. Evenimentul de astăzi este mai mult decât o nouă investiție, reprezentând evoluția economiei locale către electrificare și către noile tehnologii, județul Alba făcând acest pas în viitor alături de unul dintre cele mai mari și apreciate branduri la nivel mondial. La eveniment a fost prezent și Nicolae Ciucă, Premierul României, alături de membri ai Guvernului”, informează Consiliul Județean Alba.

Construcția halei se va realiza într-o perioadă de 15 luni, producția urmând să fie demarată în prima parte a anului 2024. Pentru această investiție, compania germană a obținut un ajutor de stat în valoare de 185,4 milioane de lei. Valoarea totală a investiției, incluzând și dotările, se ridică potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor la 674 milioane de lei.

„Decizia de a continua investițiile la Sebeș, într-o nouă unitate de producție care va realiza elemente pentru vehiculele complet electrice confirmă valoarea resursei umane din județul Alba și importanța sistemului de învățământ dual, pe care județul Alba l-a promovat în ultimii 10 ani. Evenimentul de astăzi este cea mai bună dovadă că strategiile Consiliului Județean Alba converg cu cele ale mediului investițional și că împreună ne adaptăm la viitor”, a declarat Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba la ceremonia de joi, potrivit Mediafax.

Citeşte şi: One United Properties cumpără de la Adriean Videanu un teren de 45.000 mp în București. Vrea să construiască aici inclusiv un bloc de 33 de etaje

La Star Assembly sunt asamblate cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte, precum şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz. Grupul Daimler are, prin cele două filiale din România, Star Transmission Cugir şi Star Assembly Sebeş, peste 3.000 de angajaţi.

Istoria prezenței Mercedes în Alba începe în 1995, când UM Cugir producea primele roți dințate pentru Mercedes. Ulterior, se formează la Cugir o societate mixtă, româno-germană, cărei și Consiliul Județean Alba i-a pus la dispoziție 4 hectare de teren, producția acesteia dezvoltându-se și diversificându-se.

În 2009 se ia decizia înființării fabricii de cutii de viteze de la Sebeș care, până astăzi, a produs 1 milion de cutii de viteză, exportate pe tot mapamondul, aproape fiecare a 2-a mașină al mărcii produsă în ultimii ani fiind echipată cu o cutie de viteze fabricată în județul Alba.

Citeşte şi: Ștefan Mandachi a dezvăluit de ce și-a vândut toate afacerile: „Antreprenorul care a ajuns la un anumit nivel nu mai face asta!”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte