Michael Schumacher, lovit de un ghinion teribil. Vezi cauza accidentului de schi

Noi detalii au ieşit la iveală cu privire la accidentul lui Michael Schumacher, pe pârtia de schi de la Meribel. Pilotul ar fi ajuns în zona unde s-a petrecut tragedia pentru a-şi ajuta un prieten, care căzuse.
Daniel Spătaru
01 ian. 2014, 08:20
Michael Schumacher, lovit de un ghinion teribil. Vezi cauza accidentului de schi

Starea lui Michael Schumacher s-a îmbunătăţit uşor după cea de-a doua operaţie pe creier, însă medicii rămân în continuare rezervaţi în privinţa evoluţiei stării sale, pe care o consideră în continuare ca fiind gravă. Pe de altă parte, noi detalii au ieşit la iveală cu privire la ccidentul căruia i-a căzut victimă.

Vezi şi FOTO: AICI s-a zdrobit MICHAEL SCHUMACHER de stânci

Un prieten al acestuia a căzut, iar Michael s-a dus să-l ajute să se ridice. El a continuat apoi să schieze şi când a ajuns în zona dintre cele două pârtii, care nu era amenajată, el s-a lovit probabil de o stâncă pe care nu ar fi văzut-o.

Sabine Kehm, purtătorul de cuvânt al lui Schumacher a declarat că „nu viteza a fost de vină pentru accident, ci ghinionul„, confirmând că tragedia s-a petrecut după ce Schumi a mers să ajute un prieten care căzuse în zăpadă.

Vezi şi VIDEO: PRIMELE IMAGINI cu accidentul lui MICHAEL SCHUMACHER, filmate de un amator

De asemenea, Odată cu primele imagini de la locul nefericitului eveniment, au ieşit la iveală detalii de-a dreptul şocante. Casca s-a rupt în două bucăţi la impactul cu stânca şi era plină de sânge. Martorul care a filmat aceste imagini susţine că elicopterul a ajuns în 5 minute la locul tragediei.

Citeşte şi Un jurnalist deghizat în preot a încercat să intre în camera de spital a lui Schumacher

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România