Doliu în presă. Anunţul trist a fost făcut de Uniunea Ziariștilor Profesioniști

Jurnalistul şi scriitorul Mihai Vişoiu s-a stins din viață, la vârsta de 83 de ani. Numele Mihai Vișoiu apare în dreptul mai multor volume de proză ce au văzut lumina tiparului la editura „Cartea Românească".
Filip Stan
23 mai 2022, 11:25
Doliu în presă. Anunţul trist a fost făcut de Uniunea Ziariștilor Profesioniști

Mihai Vișoiu s-a născut pe 23 februarie 1939 și a absolvit în iulie 1977 Facultatea de ziaristică de la Academia „Ștefan Gheorghiu” cu o lucrare de diplomă de sociologie a presei.

Tragicul anunț a fost făcut public de către reprezentanții Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. „Debutul în presă a venit în anul 1968, la ziarul „Tribuna Ialomiței”. Timp de 10 ani, a parcurs toate pozițiile din cadrul redacției, până la șef de secție economică.

De ce se poartă doliu. Cât ţine şi care sunt principalele reguli şi interdicții. Ce tradiții se respectă în lume
Mihai Vișoiu a ajuns în anul 1977 în presa centrală, la ziarul „Scînteia”, fiind corespondent pentru județul Ialomița până în decembrie 1989. În această perioadă a publicat mii de articole despre viața social-economică din județul Ialomița. După Revoluție, a lucrat timp de 12 ani „Adevărul”.

Ca scriitor, Mihai Vișoiu a publicat mai multe lucrări literare în revistele „Gazeta Literară”, „Tomis”, „Argeș”, „Pagini Dunărene”, „Familia” și „Cronica”. În anul 1979 Mihai Vișoiu a scris scenariul de film de lung metraj „Amurgul Fântânilor”, scenariu premiat cu Premiul Asociației Cinefililor. Acesta a fost ecranizat în anul 1983. A urmat piesa de teatru „Sfârșitul Nopții”, lucrare premiată și adaptată pentru teatru radiofonic, difuzată de către Studioul Național de Radio București la 10 mai 1989“ – au mai precizat reprezentanții Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.

DOLIU în folclorul românesc! Unul dintre cei mai cunoscuţi artisti de MUZICA POPULARA a murit la 57 de ani
Numele Mihai Vișoiu apare în dreptul mai multor volume de proză ce au văzut lumina tiparului la editura „Cartea Românească”, dar și în publicații ca „România Literară”, „Luceafărul” și „Almanahul Literar”. A colaborat frecvent la „Radio 1 București”, Televiziunea Română și revista „Flacăra”.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Produsul Lidl pe care o să fie bătaie în weekendul 5-6 iulie. E la promoție, are o reducere de peste 30% și în ultimii ani numai oamenii bogați și-au permis așa ceva. Oferta retailerului e bună, se aplică în magazinele din toată țara, dar prețurile mici nu se opresc aici
Capital.ro
Viktor Orban cutremură România: Există unguri pregătiți să acționeze, Ungaria nu va lăsa Transilvania!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă la gri de 100 mp? Prețurile au crescut față de anul trecut
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Orban, mesaj care pune România pe jar. Premierul a ajuns în țara noastră
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Fonduri de 250.000 de euro pentru o categorie de români
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane