Mii de persoane au manifestat în Piaţa Tahrir din Cairo

Mii de persoane au manifestat vineri în Piaţa Tahrir din Cairo, pentru a cere revenirea rapidă a unei puteri civile şi excluderea membrilor fostului regim de pe scena politică, relatează AFP.
Romania TV
28 oct. 2011, 17:05
Mii de persoane au manifestat în Piaţa Tahrir din Cairo

„Jos puterea militară!”, au scandat manifestanţii, cerând ca armata „să se întoarcă în cazărmi”.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA) este la putere de la demisia preşedintelui Hosni Mubarak, sub presiunea populară, la 11 februarie. Acesta este condus de mareşalul Hussein Tantawi, ministru al Apărării în cursul mandatului lui Mubarak, timp de 20 de ani.

După o perioadă de graţie, armata este în prezent acuzată că blochează reformele şi caută să se menţină la putere.

Manifestanţii au cerut de asemenea ridicarea stării de urgenţă, aflată în vigoare de peste 30 de ani, şi excluderea membrilor fostului regim din viaţa politică.

Mai mulţi militanţi au lansat recent o campanie împotriva „vestigiilor” partidului lui Mubarak, denumită „Emsek Feloul” -„Prindeţi un vestigiu” şi destinată demascării apropiaţilor fostului regim care vor să revină la legislativele prevăzute să se desfăşoare începând din 28 noiembrie.

Dar o altă campanie, de data aceasta în favoarea candidaturii mareşalului Tantawi la preşedinţie, a fost de asemenea înfiinţată.

Primele alegeri legislative de după Hosni Mubarak sunt prevăzute să se desfăşoare începând din 28 noiembrie. Un scrutin prezidenţial este de asemenea prevăzut, dar data exactă, în principiu în 2012, nu a fost încă anunţată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT