Milioane de oameni în lockdown, din cauza a 22 de cazuri noi de Covid. Autorităţile din Sydney le-au ordonat să rămână în case o săptămână

Centrul oraşului Sydney şi suburbiile estice ale sale, inclusiv celebra Bondi Beach, vor intra într-un lockdown de o săptămână începând de vineri, în contextul în care autorităţile locale încearcă să limiteze creşterea numărului de infectări cu varianta Delta - mult mai contagioasă - a noului coronavirus.
Daniel Spătaru
25 iun. 2021, 18:20
Milioane de oameni în lockdown, din cauza a 22 de cazuri noi de Covid. Autorităţile din Sydney le-au ordonat să rămână în case o săptămână

Persoanele care locuiesc sau care au lucrat în patru clădiri guvernamentale din Sydney în ultimele două săptămâni au primit ordinul de a rămâne în locuinţele lor cu excepţia unor situaţii urgente, a declarat prim-ministrul statului australian New South Wales (NSW), Gladys Berejiklian, în faţa reporterilor locali.

Rezidenţii pot să-şi părăsească locuinţele doar pentru activităţi esenţiale sau educative, pentru motive medicale, pentru a merge la cumpărături sau pentru a face exerciţii fizice în aer liber. „Nu vrem ca această situaţie să treneze timp de săptămâni, vrem ca ea să se încheie mai devreme„, a declarat Gladys Berejiklian.

22 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost raportate vineri, cel mai mare bilanţ zilnic înregistrat după ce primul caz a fost depistat în Bondi miercurea trecută, cel al unui şofer de limuzină care a transportat echipajul unei aeronave de linie care operează curse internaţionale.

Oficialii australieni au emis imediat alerte sanitare pentru mai mult de 12 clădiri din Sydney, cel mai mare oraş din Australia, în care trăieşte o cincime din populaţia sa de 25 de milioane de locuitori, în contextul în care bilanţul noilor infectări a depăşit pragul de 60.

Citeşte şi Pandemia se întoarce. Lockdown la Moscova timp de o săptămână

Autorităţile din statul NSW au refuzat să implementeze din nou un lockdown strict, optând în schimb pentru obligativitatea purtării măştilor sanitare în toate spaţiile închise din Sydney, inclusiv în birouri. De asemenea, au impus rezidenţilor din şapte districte să nu părăsească oraşul şi au limitat la cinci numărul persoanelor autorizate să participe la adunări publice.

Aceste restricţii, care urmau să fie ridicate miercuri, au fost extinse până pe 2 iulie.

Depistarea rapidă a cazurilor de contact, normele stricte de distanţare socială şi o conformare ridicată a comunităţilor au ajutat Australia să controleze destul de bine precedentele valuri ale pandemiei şi să menţină la un nivel relativ scăzut numărul cazurilor de COVID-19. De la începutul pandemiei, Australia a înregistrat puţin sub 30.400 de cazuri de COVID-19 şi 910 decese asociate acestei maladii.

Statul NSW s-a izolat într-o manieră eficientă de restul ţării după ce şi alte state australiene au reinstaurat controale stricte la frontierele lor pentru a limita răspândirea celui mai recent focar de coronavirus, inclusiv printr-o interzicere totală a accesului pentru vizitatorii proveniţi din suburbiile oraşului Sydney în care au fost raportate cazuri de infectare.

Autorităţile din Queensland au oprit 186 de pasageri care încercau să pătrundă în acest stat pe calea aerului şi care au fost trimişi înapoi la Sydney, a anunţat viceprim-ministrul local Steve Miles, vineri, într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi Aproape 7 milioane de oameni în lockdown total, din cauza a 26 de cazuri noi de Covid. Timp de o săptămână populaţia e obligată să stea în case

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Dan Negru, imagine inedită cu Lucian Bute, la 26 de ani de la apariția marelui campion al României la TV. Unde s-au văzut
Capital.ro
Ambasadorul Rusiei la București, atac la adresa României. O acuză că falsifică istoria celui de-al Doilea Război Mondial
Playtech.ro
De la ce vârstă este obligatorie grădinița și ce se întâmplă dacă un copil nu a mers deloc
Adevarul
Crin Antonescu, despre mesajul lui Nicușor Dan de Ziua Europei. „Vorbește, pentru prima oară în istorie, de la Cotroceni, despre greșelile Europei”
wowbiz.ro
Ultimul interviu al lui Ioan Isaiu, înainte de moartea fulgerătoare: „Nu poți cronometra gândul și visul”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Tudorel Stoica: ”Pensia mea? Mi-e rușine să spun”. Câți bani încasează lunar legenda Stelei
MediaFlux
Îl mai ții minte pe Mitică din „Vacanța Mare”? Cum arată și cu ce se ocupă în 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi