Ministerul de Externe al Rusiei exclude un atac asupra Ucrainei şi un război la scară largă. „Efectuăm doar manevre”

Vice-ministrul rus de externe Serghei Riabkov, negociatorul şef al Moscovei la discuţiile cu SUA pe probleme de securitate, a declarat că nu există riscul ca un război pe scară largă să înceapă în Europa.
Daniel Spătaru
19 ian. 2022, 19:56
Ministerul de Externe al Rusiei exclude un atac asupra Ucrainei şi un război la scară largă.

Serghei Riabkov dă asigurări că Moscova nu are planuri să atace, să lovească sau să invadeze Ucraina, în pofida concentrării importante de trupe în apropiere de frontiera ucraineană. „Sunt convins că nu există riscul unui război pe scară largă în Europa sau oriunde altundeva în lume. Nu avem în intenţie niciun fel de măsuri agresive. Nu vom ataca, lovi sau invada Ucraina„, a declarat Riabkov, vorbind în cadrul clubului de discuţii Valdai.

Riabkov a spus că SUA nu ar trebui să fie îngrijorate de viitoarele manevre comune ruso-belaruse, invitându-le „să se concentreze asupra căii diplomatice” de rezolvare a crizei legate de Ucraina.

Rusia a transferat trupe săptămâna aceasta în Belarus înainte ca Minskul să anunţe exerciţii comune preconizate pentru luna viitoare, pe fondul temerilor că Moscova s-ar putea pregăti pentru o nouă ofensivă militară împotriva Ucrainei. Moscova neagă planurile de a lansa un atac. „Pot să vă asigur că nu există niciun motiv să fiţi preocupaţi în ceea ce priveşte aceste exerciţii„, a afirmat Riabkov. „Nu încetez să repet că suntem deschişi dialogului, că suntem pentru o soluţie politică. Şi o spun din nou„, a afirmat vice-ministrul rus de externe.

Diplomatul rus a insistat că Moscova „nu face nimic care să ameninţe securitatea Ucrainei”. „Noi nu efectuăm decât manevre şi transferăm trupe pe propriul teritoriu. Şi vom face asta în continuare„, a spus Riabkov, citat de TASS.

Citeşte şi Casa Albă, mesajul care face lumea să se îngrozească: „Rusia poate ataca Ucraina în orice moment”

Moscova se aşteaptă să primească de la SUA şi NATO garanţii obligatorii din punct de vedere juridic că extinderea Alianţei Nord-Atlantice nu va continua, a declarat vice-ministrul rus. „Vedem o ameninţare în continuarea apropierii Ucrainei de NATO, chiar şi fără a obţine statutul de membru„, a spus el, adăugând că Moscova va face tot posibilul pentru a „inversa această situaţie” cu ajutorul diplomaţiei.

Riabkov, care s-a exprimat în limba engleză, a afirmat că riscul ca Ucraina să devină din ce în ce mai apropiată de NATO este ceva care loveşte direct în centrul intereselor de securitate ale Rusiei.

Citeşte şi Rusia sfidează NATO şi îşi arată muşchii. Anunţă manevre navale comune cu Iran şi China

Kremlinul a declarat miercuri că una din cauzele tensiunilor legate de Ucraina vizează furnizarea de arme Kievului şi manevrele NATO din regiune. „Situaţia este într-adevăr tensionată. Vedem că se livrează arme (Ucrainei) şi se efectuează manevre, inclusiv survoluri ale aviaţiei NATO şi altor ţări occidentale” în zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de TASS.

Peskov a spus că speră ca SUA şi NATO să „răspundă în următoarele zile” la cererile de garanţii de securitate în Europa pe care le solicită Moscova. „În acest moment, nu am primit un răspuns în scris. Sperăm să-l avem în următoarele zile„, a spus Peskov.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT