Ministrul Apărării s-a întâlnit cu autorităţile din Sibiu. Vezi ce face cu terenurile Armatei

Ministerul Apărării Naţionale şi Primăria Sibiu vor face un schimb de terenuri necesar construirii unui nou spital de urgenţă în Sibiu, tranzacţia putându-se finaliza chiar în acest an, a anunţat, vineri, ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Romania TV
21 iun. 2013, 19:00
Ministrul Apărării s-a întâlnit cu autorităţile din Sibiu. Vezi ce face cu terenurile Armatei

Mai mulţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, conduşi de ministrul Mircea Duşa, au participat, vineri, la o întrevedere cu reprezentanţii autorităţilor locale din Sibiu, care a avut loc la sediul Prefecturii. Scopul întâlnirii a fost găsirea de soluţii pentru efectuarea unui schimb de terenuri între Primăria Sibiu şi MApN, necesar pentru realizarea unui nou spital de urgenţă în oraş, scrie Mediafax.

Primăria Sibiu a identificat un teren de 130 de hectare în zona denumită Calea Poplăcii, pe care l-a prezentat, în mai multe rânduri, ca fiind optim pentru construirea spitalului. Terenul respectiv aparţine MApN şi găzduieşte cel mai mare poligon de trageri din judeţul Sibiu.

În schimb, Primăria a propus un teren similar în zona denumită Dealul Dăii, situată la ieşirea din municipiul Sibiu spre Agnita.

„Am discutat despre aceste locaţii şi obiectivele pe care doresc să le realizeze reprezentanţii administraţiei locale şi vom găsi împreună, în termen foarte scurt, o soluţie care să fie în sprijinul Primăriei Sibiu şi al Consiliului Judeţean Sibiu pentru a-şi dezvolta proiectele. Eu voi face toate demersurile pentru a pune la dispoziţia celor două instituţii de administraţie locaţiile pentru a-şi realiza proiectele de dezvoltare economico-socială”, a declarat Mircea Duşa, la finalul întâlnirii de la Prefectura Sibiu.

El a precizat că MApN va analiza care sunt zonele optime pentru a se putea transfera baza de antrenament de la Poplaca, după care se vor iniţia formalităţile de definitivare a tranzacţiei.

Potrivit lui Duşa, finalizarea negocierilor s-ar putea realiza chiar în această vară.

La rândul său, primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a precizat că, după ce se vor finaliza toate negocierile, urmează să prezinte toate detaliile.

„Am găsit deschidere pentru rezolvare şi, în continuare, trebuie să găsim soluţii practice. După ce le găsim, după ce le negociem, vom spune exact cum se va realiza. Armata are nevoie de proceduri de modernizare, iar noi avem nevoie de teren”, a conchis primarul Sibiului.

Reprezentanţii MApN şi cei ai autorităţilor locale din Sibiu au inspectat terenurile care ar urma să fie schimbate.

Klaus Iohannis anunţa, în decembrie 2012, că MApN a refuzat schimbul de teren propus, pe motiv că terenul din Dealulul Dăii „nu îndeplineşte condiţiile tactice” pentru un poligon.

Proiectul realizării unui spital de urgenţă a fost avansat de mai bine de cinci ani de către autorităţile locale. În acest sens, Primăria Sibiu a făcut studiu de fezabilitate, plan urbanistic zonal şi de detaliu. Spitalul ar trebui să aibă aproape 500 de paturi, o suprafaţă de aproape 70.000 de metri pătraţi şi dotări moderne. Întrucât nu s-a realizat schimbul de terenuri între autorităţi, construcţia spitalului a rămas la stadiul de proiect.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT