Ministrul de Interne cere şefilor de armă să intervină cu fermitate în cazul unor noi proteste

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cerut şefilor de armă să intervină cu fermitate în cazul unor noi proteste. Oficialul a precizat că Iaşiul a fost singurul oraş care a avut autorizaţie de a organiza protestul.
Romania TV
16 ian. 2012, 12:12
Ministrul de Interne cere şefilor de armă să intervină cu fermitate în cazul unor noi proteste

Ministrul Igaş a anunţat că, în temeiul Hotărârii 373/2008 privind organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, a convocat Centrul de Decizie-organism interinstituţional din care fac parte secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţã Publicã din cadrul MAI, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, secretarul general al MAI, adjunctul şefului Departamentului Ordine şi Siguranţã Publicã, precum şi şefii structurilor subordonate.

„Am cerut şefilor de arme o mai mare implicare şi fermitate. Duminică au manifestat, în 38 de oraşe, 8.700 de cetăţeni. Manifestanţii, majoritatea lor, au fost paşnici, însă spre seară, în Bucureşti, lucrurile au degenerat”, a declarat Traian Igaş.

Oficialul a spus că apreciază activitatea jandarmilor care au intervenit la nivel naţional şi care au asigurat ordineaşi i-a avertizat pe cei care invită anumite grupări la acte violenţă că îşi asumă o mare responsabilitate. „Legea se impune a fi respectată şi nu se negociază pentru a fi respectată. Nu putem să lăsăm ca un număr restrâns de oameni să bulverseze activităţile la nivel naţional şi cred că opinia publică nu e de acord cu aceste manifestări”, a mai spus ministrul Igaş.

Trei protestatari au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar unul dintre ei a fost dus la Parchetul General cu propunerea de arestare, potrivit şefilor de arme.

Reprezentanţii MAI au declarat că Jandarmeria a intervenit „legal şi corect”. „În orice situaţie de acest gen apar şi victime colaterale, ne pare rău de acest lucru. Există posibilitatea ca unele persoane nevinovate să fie confundate cu cele violente”, au declarat şefii de arme.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT