Mircea Geoană: NATO este „extrem de hotărâtă” să îşi protejeze aliaţii

Mircea Geoană afirmă că NATO este "preocupată" de faptul că "în mod ilegal trupe ruseşti stau pe teritoriul suveran al unor naţiuni independente". 
Filip Stan
27 ian. 2022, 22:30
Mircea Geoană: NATO este

Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, afirmă că printre propunerile pe care NATO le-a făcut Federaţiei Ruse se află şi cele privind retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, Georgia, Crimeea şi Donbas. „Este o diferenţă fundamentală între modul democratic în care funcţionează alianţa noastră şi modul în care Federaţia Rusă încearcă să impună prin forţă unor naţiuni suverane o altă direcţie decât cea pe care doresc să o ia”, adaugă oficialul NATO.

Mircea Geoană afirmă că NATO este „preocupată” de faptul că „în mod ilegal trupe ruseşti stau pe teritoriul suveran al unor naţiuni independente”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune că Putin a citit răspunsurile SUA la cererile formulate de Rusia şi nu se va grăbi să ia o decizie

„Suntem extrem de hotărâţi să ne protejăm aliaţii, asta vom face şi o facem în mod constant, dar suntem la fel de dispuşi să avem măsuri de transparenţă şi creşterea încrederii. Aceasta este esenţa propunerilor pe care am făcut-o Federaţiei Ruse: dacă tot vorbiţi despre faptul că NATO este o aşa-zisă ameninţare, haideţi să ne uităm mai direct la lucrurile pe care le putem face şi lucrurile care ar putea să detensioneze situaţia şi apelăm încă o dată la Federaţia Rusă pe de o parte să dezescaladeze situaţia din jurul Ucrainei, dar în documentul nostru scris am făcut şi un apel pentru retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, retragerea trupelor ruseşti din Abhazia şi Osetia de Sud, Georgia, retragerea din Crimeea şi din Donbas. Pentru că atunci când Federaţia Rusă vine cu propuneri de genul: plecaţi cu orice formă de prezenţă militară din estul Alianţei, trebuie să se uite în primul rând într-un fel la propriile lor acţiuni. Dacă România şi Polonia şi Ţările Baltice şi noi toţi care am fost ţări fost comuniste am aderat prin propria noastră voinţă, liberă şi neinfluenţată de nimeni, dorinţa de a intra la NATO, toate ţările care au prezenţă militară rusească este făcută împotriva voinţei acestor ţări. Deci este o diferenţă fundamentală între modul democratic în care funcţionează alianţa noastră şi modul în care Federaţia Rusă încearcă să impună prin forţă unor naţiuni suverane o altă direcţie decât cea pe care doresc să o ia. Sunt lucruri la care nu putem să ajungem la un acord, sunt lucruri la care putem să ajungem la un acord şi insistenţa mea şi mesajul meu către partea rusă este să ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem face împreună. Putem şi trebuie să dezescaladăm situaţia”, a declarat Mircea Geoană, joi seară, la B1 Tv.

Geoană a catalogat drept „impecabil” modul în care americanii şi-au consultat aliaţii cu privire la documentul trimis Federaţiei Ruse. 

Pe de altă parte, Geoană a explicat că scutul anti-rachetă de la Deveselu şi instalaţiile NATO din Polonia şi Spania sunt „pur defensive” şi nu au fost concepute ca elemente „agresive” la adresa Federaţiei Ruse. El a explicat să sistemele anti-rachetă au fost instalate în România pentru a proteja împotriva unor riscuri de natură balistică dinspre Orientul Mijlociu.

„Şi da, dacă este nevoie de elemente de transparenţă şi de creştere a încrederii cu privire la veridicitatea şi autenticitatea declaraţiilor repetate pe care le-am făcut şi noi la NATO, şi aliaţii români, şi aliaţii americani, nu văd o problemă în a avea elemente de creştere a încrederii şi în discuţia cu Federaţia Rusă”, a adăugat Mircea Geoană.   Acesta a reafirmat că NATO este „extrem de hotărâtă” să îşi protejeze aliaţii.

Geoană: Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani, că nu poate să adere la NATO sau la UE pentru că altcineva, un terţ, poate să decidă în locul meu?/ Nu un terţ stat are drept de veto cu privire la viaţa şi destinul unei naţiuni

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că fiecare naţiune are dreptul suveran de a stabili propria politică de alianţe, el arătând că acesta este un principiu fundamental în ceea ce priveşte organizarea Europei, iar Federaţia Rusă este parte a mai multor tratate care consfinţesc acest principiu. „Nu un terţ stat are drept de veto cu privire la viaţa şi destinul unei naţiuni”, subliniază Mircea Geoană.

Expert militar: „Rusia nu mai tolerează trupe NATO în România. Răbdarea s-a rupt”

„Nu avem o garanţie cu privire la evoluţia lucrurilor, pentru că nu cunoaştem intenţiile reale ale conducerii de la Moscova. De aceea suntem pregătiţi pentru dialog şi am spus foarte clar lucrurile care sunt inacceptabile pentru noi şi nu sunt lucruri inacceptabile pentru că ne-am adunat noi, 30 de aliaţi, şi în aceste momente complicate am decis că sunt inacceptabile. Nu! Ele fac parte din elemente fundamentale ale sistemului de ordine şi de securitate europeană la care Federaţia Rusă este parte. Atunci când vorbim despre dreptul suveran al naţiunilor europene de a-şi alege sistemul de alianţe din care doresc să facă parte, în mod suveran acesta este documentul final de la Helsinki unde URSS şi succesorul, Federaţia Rusă, sunt parte. Acelaşi principiu este consfinţit în Carta pentru noua Europă de la Paris, de la OSCE, la Istanbul. Deci noi aici nu suntem în situaţia ca într-un moment de criză să decidem că nu acceptăm nişte lucruri pe care le considerăm acum inacceptabile. Ele fac parte din fundaţia, din fundamentul juridic şi de predictibilitate în securitatea europeană la care Federaţia Rusă a achiesat. Noi aici nu venim cu noutăţi, noi spunem că lucrurile acestea nu se negociază”, a afirmat Mircea Geoană, joi seară, la B1 Tv.

Geoană a declarat că fiecare stat are dreptul de a alege politica de alianţe pe care o consideră, iar un terţ stat nu poate interveni în această politică.

„Cum ar fi fost ca României să îi spună cineva, în urmă cu câţiva ani de zile, când am aderat la NATO, că România nu poate să adere la NATO sau la Uniunea Europeană pentru că altcineva, un terţ, poate să decidă în locul meu, ca român, unde vreau să merg cu ţara şi unde vreau să mă duc ca alianţă şi sistem de valori? Deci aceste lucruri nu sunt negociabile nu pentru că NATO vine acuma cu o poziţie nouă, sau Statele Unite, pentru că sunt lucruri fundamentale pentru însăşi securitatea europeană. (…) Dar eu – ca român vă spun acuma şi ca lider al Alianţei, să spun Ucrainei nu că intră în NATO mâine, dar să spun că nu are dreptul să îşi aleagă drumul pe care vrea să-l aleagă în mod democratic, este a abdica de la un principiu fundamental. Când va fi Ucraina gata, când va fi NATO gata să primească Ucraina, este o altă conversaţie. Nu un terţ stat are drept de veto cu privire la viaţa şi destinul unei naţiuni”, a adăugat Mircea Geoană.

El a explicat că sunt în schimb „zone” în care „există loc, disponibilitate” din partea NATO de a găsi „elemente” care să facă relaţia cu Rusia „mai predictibilă, mai transparentă”.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Cine este primul fotbalist miliardar din istorie. La 39 de ani, are o avere imensă: „E ca atunci când câștigi Balonul de Aur”
Capital.ro
Nu se mai susține un nou examen auto! Decizie privind conversiunea permiselor de conducere
Playtech.ro
Ce înseamnă culorile de pe steagul României? Există pe drapeluri încă din vremea domnitorilor medievali
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Mihai Stoichiță, gest lipsit de respect la înmormântarea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Isteria Black Friday. E halucinant ce s-a întâmplat în ziua marilor reduceri în centrele comerciale
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume