Un astfel de zvon arată că în străfundurile tunelului ar fi „îngropate” o locomotivă, un vagon şi chiar osemintele a circa 100 de oameni, scrie efemeride.ro.

Totul a început în 1914. Pentru descongestionarea circulaţiei feroviare pe Valea Prahovei, administraţia CFR a aprobat construirea magistralei Targoviste – Pietrosita – Sinaia. Partea cea mai grea a acestui proiect – tunelul Izvor – a fost încredinţată firmei inginerului austriac Iulius Berger. Tunelul, care urma să lege staţiile Sinaia şi Pietroşiţa, fusese proiectat să aibă aproximativ şase kilometri, devenind cel mai lung din ţară, la acea ora. Sub presiunea evenimentelor, forţaţi de iminenţa izbucnirii războiului, constructorii au demarat lucrările din două părţi: dinspre Sinaia şi dinspre Moroieni. Locul de străpungere dinspre Sinaia a masivului muntos a fost ales chiar înainte de intrarea în oraş, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului oraşului.

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Dalida din ”Las Fierbinți”, despre momentele dificile din ...

Jador, dezvăluiri incendiare despre relația secretă cu Andreea ...

Legatura cu gara Sinaia, situata mai sus de gura tunelului, la o distanta de aproape un kilometru, urma sa fie facuta printr-un tronson de cale ferata construit la suprafata. Administratia CFR a amenajat mai intai campusul muncitorilor si spatiile de depozitare a materialelor, construind din piatra de munte mai multe cantoane si depozite, constructii care mai sunt functionale si in ziua de azi. Pentru executarea lucrarilor au fost angajati un numar mare de muncitori, romani si italieni. Se lucra intens, in trei schimburi; se inainta prin munte cu relativa usurinta intrucat in cea mai mare parte se sapa in roca moale – sisturi bituminoase -, si nu in granit sau bazalt. S-a reusit saparea a 400 m de tunel, realizandu-se galerii de baza si de crestet pe 800 m.

Izbucnirea primei conflagratii mondiale a atras dupa sine sistarea lucrarilor. Reluate in 1938, tot sub coordonarea CFR, acestea au fost preluate, in 1941, de trupele naziste de ocupatie, in acea perioada inregistrandu-se, de altfel, si cel mai rapid ritm de constructie. Desi capatul dinspre Sinaia al tunelului fusese aproape finalizat, dupa retragerea nemtilor lucrarile au fost abandonate definitiv.

Un localnic al carui tata a lucrat la galerie sustine ca tunelul a fost strapuns pana la capat, urmand doar sa fie largit si inaltat. Altii povestesc ca dupa ce lucrarile au fost preluate de trupele germane acolo ar fi avut loc un adevarat masacru: inainte de retragere, SS-istii ar fi omorat tot personalul roman care a participat la construirea tunelului, osemintele fiind si astazi „zidite” in tunel. Aceste informatii nu sunt insa sustinute de documente, cel putin nu de cele cunoscute, parand mai degraba o legenda a locului. Si totusi, merge vorba ca in zona ar mai exista urmasi ai unor supravietuitori ai actiunii criminale a SS-istilor.

Tunel sau depozit de… branza în prezent, desi tunelul este abandonat, capatul sau de la Sinaia e inca accesibil. Pasii te poarta aici pe un drum de pamant care serpuieste printre vechile casute de piatra ale muncitorilor ce au trudit odinioara pe santierul tunelului.

Un podet, lung de vreo 30-40 de metri, aruncat peste o vale adanca de 20 de metri, duce la intrarea in munte. Construit in acele timpuri de trista aducere aminte, podul a rezistat totusi pana astazi. Vechea structura de metal este inca sustinuta de picioare solide din piatra si beton armat, dar scandurile au putrezit. Doua porti de metal strajuiesc intrandul. Doar una dintre ele, cazuta intr-o rana, mai permite accesul curiosilor. In lumina naturala, ce se estompeaza treptat pe masura ce avansezi in tunel, ti se dezvaluie privirilor pereti inalti, din beton, placati cu piatra. Pardoseala, tot din beton, este inundata, din loc in loc, de apa care se infiltreaza prin pereti din munte. Din zece in zece metri, pe ambele parti au fost sapate nise, acum pline cu tot felul de deseuri. Cu cat inaintezi, vizibilitatea e tot mai redusa. Iar apa, tot mai mare – spre capatul tunelului trece de glezne, transformandu-se in mici suvoaie ce-si cauta drum printre picioarele musafirilor nepoftiti. Deasupra capului, tavanul pare inca intr-o stare perfecta. Galeria se opreste brusc. Tunelul este taiat pe intreaga sectiune de un zid de beton. La lumina lanternei zaresti pe jos, bine conturate, mai multe urme circulare. Aflam ca sunt de la… butoaie cu branza. Pana acum cativa ani, tunelul era folosit de producatori din toata Valea Prahovei ca depozit – si chiar ca loc de desfacere – pentru branzeturi.

Vezi mai multe amănunte aici.