Scandal înainte de începerea şcolilor. Elevii cer sesizarea CCR

Mai multe asociaţii de elevi cer sesizarea Curţii Constituţionale după ce Guvernul a luat hotărârea de a descentraliza decizia de începere a şcolii, precizând că Executivul şi-a delegat atribuţiile constituţionale către autorităţi locale care nu au prin lege o astfel de putere de decizie.
Romania TV
07 sept. 2020, 13:17
Scandal înainte de începerea şcolilor. Elevii cer sesizarea CCR

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) au transmis luni, printr-un comunicat de presă că solicită preşedinţilor Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Guvern, urmare a deciziei Guvernului de a reglementa prin acte administrative în domeniul sănătăţii publice şi a descentraliza decizia de începere a şcolii.

Reprezentanţii elevilor susţin faptul că domeniul sănătăţii publice, cât şi restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale pentru cauză de sănătate publică fac obiectul de reglementare prin lege adoptată de Parlament, nu prin acte administrative ale Guvernului.

„Guvernul şi-a atribuit competenţa de reglementare într-un domeniu care revine Parlamentului, subjugând rolul constituţional al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Măsură privind descentralizarea deciziei cu privire la asigurarea normelor de igienă în anul şcolar 2020-2021 nu se află în conformitate cu Constituţia României şi relevă lipsa de asumare din partea Guvernului şi din partea Parlamentului pentru faptul că a trecut cu vederea acest lucru”, au precizat asociaţiile de elevi.

Acestea susţin că există un conflict de natură constituţioală.

Citeşte şi Ecaterina Andronescu, la început de an şcolar: „O lună de zile, Ministerul nu a existat. O zi de şcoală pierdută este irecuperabilă”

„Descentralizarea deciziei privind începerea şcolilor şi universităţilor este neconstituţională, întrucât Constituţia noastră spune clar în diverse articole că domeniul sănătăţii publice este prerogativa statului. Un prim exemplu este articolul 34, alineatul (2) care spune că statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea sănătăţii publice. Astfel, prin se înţelege clar că articolul în cauză vorbeşte despre Guvern şi Parlament. Se menţionează în alineatul imediat următor că cel din urmă (Parlamentul) legiferează în domeniul sănătaţii şi igienei publice ( măsurile de protecţie medicală a persoanelor se stabilesc prin lege). Tot Parlamentul, prin articolul, 53 alineatul (1) are atribuţia de a restrânge exerciţiul unor drepturi şi libertăţi în favoarea sănătăţii publice”, a precizat sursa citată.

Asociaţiile de elevi susţin că un alt argument privind neconstituţionalitatea deciziei de descentralizare este redat prin articolul 102, alineatul (1) care menţionează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi conducerea generală a administraţiei publice.

„Se ajunge implicit la concluzia că sănătatea publică nu este nicidecum o decizie a autorităţilor publice locale, sau a unităţilor de învăţământ preuniversitare şi universitare. Prin decizia luată, Guvernul şi-a delegat atribuţiile constituţionale către autorităţi locale şi instituţii care nu au, prin lege, o astfel de putere de decizie. Aşadar, Guvernul nu-şi mai exercită atribuţiile, iar astfel, decizia de descentralizare este fără doar şi poate una neconstituţională.Deci, aşa cum s-a menţionat în primul alineat, dacă decizia nu este revizuită în timp util, se menţine acest conflict juridic de natură constituţională”, au mai transmis asociaţiile de elevi.

Acestea solicită sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Robert Cazanciuc, preşedinte interimar al Senatului.

Citeşte şi Anul şcolar 2020 – 2021. 43 de localităţi sunt în scenariul roşu şi elevii vor face cursuri online. 410 localităţi, în scenariul galben

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Cine este personajul celebru care intră în rolul uneia dintre Furnicuțe, la Denise Rifai. Va fi responsabil de provocările zilnice
Fanatik.ro
Mircea Lucescu a ignorat sfatul medicilor pentru naționala României: „Nu am ce să fac. Așa am început, așa termin
Capital.ro
Promisiunea lui Călin Georgescu. A renăscut speranța, după decizia din justiție: Nu vă las singuri!
Playtech.ro
Nouă spitale din București și Ambulanța asigură urgențele de Paște 2026. Unde poți merge între 10 și 13 aprilie
Adevarul
Un francez și-a demolat locuința pentru a alunga românii care o ocupau ilegal. „Nu mai aveam altă opțiune”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce le-a spus Mircea Lucescu medicilor, în timp ce se afla pe patul de spital: „Îmi doresc să mor pe terenul de fotbal”
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
Povestea mai puțin cunoscută a lui Mircea Lucescu. Cum a ajuns să fie numit ”Il Luce” în Italia
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj