Moşii de iarnă 2016: De ce se mănâncă sarmale de SAMBATA MORŢILOR

MOSII DE IARNA, SAMBATA MORTILOR: Moşii de iarnă de sâmbătă şi Lăsatul secului de carne de duminică pregătesc începutul marelui post al Paştilor, care va dura şapte săptămâni şi în care vor fi numai două dezlegări la peşte, de Buna Vestire şi de Florii.
Alina Costache
04 mart. 2016, 08:57
Moşii de iarnă 2016: De ce se mănâncă sarmale de SAMBATA MORŢILOR

MOSII DE IARNA, SAMBATA MORTILOR: În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, în bisericile şi cimitirele ortodoxe se va face pomenirea celor adormiţi. În această zi, care anul acesta cade pe 5 martie, cunoscută şi sub denumirea populară de Moşii de iarnă, credincioşii aduc la biserică ofrande pentru sufletele celor dragi.

În unele zone ale ţării se spune că sufletele morţilor vin în această zi pe pământ, în timp ce credincioşii dau de pomană mâncare gătită pentru ca spiritele să îi ocolească. Sufletele trecute în nefiinţă vin să se hrănească cu mireasma şi aburii bucatelor pe care credincioşii le gătesc, astfel încât să le ajungă întreg anul.

De Moşii de iarnă, conform obiceiului, se dau de pomană sarmale, plăcintă, vin, colivă, colaci şi fructe. La mormintele rudelor, oamenii trebuie neapărat să aprindă cel puţin două lumânări, care au rolul de a încălzi sufletele morţilor. 

Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos.

Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor din postul Paştelui, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.

Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi) şi Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt). La acestea se adaugă şi Moşii de toamnă (prima sâmbătă a lunii noiembrie). De asemenea, pomeniri pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT