MTI aşteaptă până la 12 martie ofertele pentru consultanţă la privatizarea CFR Marfă

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a publicat anunţul de selectarea a intermediarului pentru privatizarea CFR Marfă şi aşteaptă ofertele pentru lista scurtă a candidaţilor până la 16 februarie, urmând ca ofertele finale să fie depuse până la 12 martie.
Romania TV
06 feb. 2012, 20:43
MTI aşteaptă până la 12 martie ofertele pentru consultanţă la privatizarea CFR Marfă

În scrisoarea de intenţie semnată de Guvern şi FMI în luna septembrie a anului trecut, CFR Marfă era inclusă în grupul primelor nouă companii pentru care va fi angajat un manager privat, cu perspectiva vânzării doar a unui pachet de 20% din acţiuni.

Câteva săptămâni mai târziu, CSAT a decis vânzare a peste 50% din acţiuni, preşedintele Traian Băsescu afirmând că CFR Marfă a fost „profund căpuşată” prin serviciile care i s-au prestat şi că singura metodă de diminuare a vulnerabilităţii companiilor de stat este privatizarea.

Ulterior, în luna decembrie, Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie scoasă de pe lista companiilor cu management privat şi vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Statul va publica prospectul de vânzare a acţiunilor până la jumătatea lunii iunie 2012 şi va încheia privatizarea până la sfârşitul lunii octombrie 2012, potrivit datelor din luna decembrie.

În acest interval vor continua măsurile prin care firmele rău-platnice să fie convinse să îşi achite facturile restante, prin trimiteri de preavize şi dispunerea de „măsuri legale” împotriva acestora.

MTI intenţionează să selecteze un consultant de reputaţie internaţională, respectiv o bancă de investiţii sau firmă de consultanţă cu experienţă în achiziţii şi privatizare, se arată în anunţul instituţiei.

Termenul limită pentru exprimarea interesului faţă de licitaţie a fost stabilit la 16 februarie, urmând ca lista scurtă a candidaţilor să fie publicată pe site-ul MTI la 21 februarie.

După publicarea listei, consultanţii preselectaţi vor primi de la MTI scrisori de invitaţie cu privire la cererea de ofertă pentru a putea participa la licitaţie individual sau în asociere.

Ofertele finale pot fi depusă până la 12 martie, dată la care vor fi deschise.

Firma câştigătoare va propune strategii de privatizare a CFR Marfă (pe baza unei analize diagnostic preliminare), care apoi va fi agreată de MTI şi aprobată de Guvern, va evalua compania în vederea stabilirii valorii de piaţă a acţiunilor şi va asigura asistenţa tehnică în derularea procesului de privatizare.

Pentru a participa la licitaţie, firmele interesate trebuie să facă dovada că au acumulat în ultimii zece ani experienţă în achiziţii sau privatizări de succes ale unor companii de stat din România, Uniunea Europeană sau Statele Unite ale Americii cu o cifră de afaceri de minim 100 milioane euro şi în privatizarea în domeniul transporturilor în Europa, în principal a operatorilor de transport feroviar, cu valori ale tranzacţiilor mai mari de 20 milioane euro.

Potrivit anunţului, în 2010, CFR Marfă ocupa locul 10 în Europa din punct de vedere al volumului de mărfuri transportate, cu 31 milioane tone, şi avea la finele anului trecut aproximativ 8.268 de salariaţi.

Operatorul feroviar dispune de 907 locomotive electrice şi diesel pentru transport şi manevră şi 39.741 vagoane de marfă de diverse tipuri şi este dotată cu două ferryboat-uri.

Potrivit datelor financiare preliminate ale CFR Marfă cuprinse în proiectul de buget pe 2012, operatorul a înregistrat anul trecut pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Ultimul an când CFR Marfă a înregistrat profit a fost în 2007, cu un câştig de 6,12 milioane lei, în scădere cu 85,7% faţă de anul precedent, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Operatorul de transport feroviar a înregistrat pierderi de 169,44 milioane lei în 2008, de 341,95 milioane lei în 2009 şi de 535,26 milioane lei în 2010.

Compania a încheiat anul trecut cu datorii de 1,25 miliarde lei, cu 200 milioane lei mai puţin faţă de anul precedent, şi estimează pentru acest an o creştere de 4%, la 1,3 miliarde lei.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Fiul lui Nicolae Guță a fost prins drogat și fără permis la volan. A fost reținut de poliție
Fanatik.ro
D.C. United – Inter Miami 1-2, live video în etapa 3 din MLS. Louis Munteanu, aproape de un gol fabulos din „foarfecă” în fața lui Messi. Argentinianul, din nou decisiv. Video
Capital.ro
Regula pentru gunoi care trebuie respectată în România. Se aplică amenzi de până la 2.000 de lei în 2026
Playtech.ro
Andreea Anița, condusă pe ultimul drum. Momente sfâșietoare la înmormântare
Adevarul
„Probabil că va fi numit Al Treilea Război Mondial peste 10 ani”. Ce spune Generalul Ben Hodges despre conflictul din Iran
wowbiz.ro
S-a dat alarma în Covasna! Autoritățile au început căutările după ce Emil Gânj ar fi fost văzut într-o pădure
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt Alexandru și Valentin, tinerii de 29 și 24 de ani care și-au pierdut viața în urma accidentului din Însurăței. Pe Alexandru îl aștepta acasă o fetiță de 4 ani
iamsport.ro
Mitică Dragomir a ascultat ce a spus Gigi Becali și a dat verdictul: ”Condamnare la moarte!”
MediaFlux
Mesaje și urări de 8 Martie! Transmite-i un gând bun femeii dragi din viața ta
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj