Mugur Isărescu a identificat două atacuri speculative asupra monedei naţionale

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a identificat două atacuri speculative asupra monedei naţionale, respectiv unul în 1999 şi altul în 2008, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului.
Romania TV
08 apr. 2013, 18:10
Mugur Isărescu a identificat două atacuri speculative asupra monedei naţionale

„În România, patru zile consecutive de depreciere cu mai mult de 1% a monedei este urmată de o modificare relativ imediată în rezerve. Acesta ar fi indicele guvernatorului Isărescu. Se dovedeşte din 1999 şi până acum că a funcţionat. El a identificat, după părerea mea, două atacuri speculative care au existat în România în 1999, cred că în martie, şi în octombrie 2008”, a declarat Lucian Croitoru, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, degeaba sunt instituite reguli fiscale, cum au fost instituite la nivelul Uniunii Europene, „dacă nu se rupe această garanţie implicită care există în sectorul privat, pentru că la un moment dat sectorul public va interveni”.

„Dacă situaţia devine prea gravă în sectorul public, intervine. Poate că asta ar trebui să scriem în Constituţie că dacă se mai întâmplă ceva rău nu intervenim să salvăm pe nimeni. Atunci poate comportamentele private se vor schimba într-un sens care v-ar ajuta foarte mult”, a explicat Lucian Croitoru.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințesa de Aur își vinde apartamentul. Cum arată locuința din Pitești a cântăreței | FOTO
Fanatik.ro
Președintele din SuperLiga care vrea să renunțe la fotbal și să intre în politică: „Mă gândesc serios”
Capital.ro
Cum se solicită pensia pentru limită de vârstă dacă ați lucrat în mai multe state din UE. Reguli privind calculul, plata și condițiile de acordare
Playtech.ro
Cât curent consumă românii anual. Tabelul care arată cifrele exacte, stăm prost faţă de restul Europei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
Adrian Ilie a dat lovitura! Afacerea care i-a adus mai mulți bani decât contractele din fotbal
MediaFlux
Se pregătește suspendarea lui Nicușor Dan. Anunț oficial
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România