Nadine, despre dependența de alcool: „În fiecare zi credeam că e sfârșitul”

Nadine, în vârstă de 44 de ani, a devenit cunoscută pe micile ecrane datorită prezenței sale exotice, dar a ales să se retragă pentru a avea o viață liniștită.
Alina Costache
18 ian. 2023, 15:12
Nadine, despre dependența de alcool: „În fiecare zi credeam că e sfârșitul”
Cum a trecut Nadine peste dependența de alcool

De-a lungul carierei, Nadine a fost atât prezentatoare, cât și cântăreață, lucru care i-a adus foarte mulți fani. Însă, aceasta a trecut și prin momente grele până să ajungă unde și-a dorit. Fosta vedetă a dezvăluit că s-a luptat cu dependența de alcool, iar acest lucru o bântuie zilnic.

În urmă cu mai mulți ani, Nadine s-a retras din viața publică pentru a petrece cât mai mult timp alături de soțul ei și fiul pe care îl au împreună, Noah. Chiar dacă totul merge perfect acum, există momente în care trecutul nu îi dă pace.

La început de an, aceasta a vorbit pe Facebook despre dependența de alcool pe care a depășit-o cu greu.

„Mi-e frică de droguri și de alcool. De fapt, mi-e frică de orice mă îndepărtează de rațiune. Mi-e frică de acea realitate care m-ar putea determina să consum droguri sau să vreau să nu mai știu de mine. Oamenii sunt fragili în fața unor anumite dureri și atunci vor să și piardă mințile.

Citește și: Boala cruntă cu care a fost diagnosticat Leon, fiul lui Kamara. Artistul luptă la Survivor ca să strângă bani de operație

S-a întâmplat multora și deseori mă întreb dacă sunt, totuși, atât de puternică încât să fiu o excepție. Mulți ani nu am fost și in fiecare zi credeam că e sfârșitul. Din puținul pe care l-am priceput din viață am înțeles că nimeni nu este imun la nimic. Și nu, această frică nu atrage nenorocirea, ba dimpotrivă, mă ține mereu vigilentă și educată în ceea ce mă privește așa încât să stau cu ochii pe comportamentele, gândurile și emoțiile mele.

Mă rog ca fiecare om să fie puternic în fața durerii, să se îndoaie, dar să nu se rupă. Mă rog ca fiecare om să aibă claritate în mijlocul furtunii pentru că, cumva, într-un mod misterios, există viață după orice nenorocire”, a scris Nadine.

Citește și: Alina Sorescu, schimbare de percepție după divorț: „Acum sunt mai atentă la primele semnale”

Nadine este o mamă extrem de protectivă

Toată grija și atenția vedetei sunt asupra fiului ei acum. Aceasta ia întotdeauan toate măsurile necesare pentru ca acesta să fie în siguranță.

„Dacă pleacă într-o excursie, am nevoie de ITP-ul mașinii cu care pleacă, de controlul psihologic al șoferului și așa mai departe. Sunt genul ăla de mamă, din păcate. Dacă aveam 2-3 copii, poate pe unul îl lăsam să plece în excursie fără ITP și într-o tabără în care poate or să aibă grijă de el sau nu. Dar, din păcate pentru el, nu. I-am spus așa: Te las în tabără, dacă mă lasă și pe mine în tabără cu tine! Și cum nimeni nu mă lasă în tabără cu tine, nu te duci în tabără. Norocul meu este că nici el nu vrea.

Trăim într-o societate pe care nu o simt ca partener în creșterea copilului meu. Știu că eu îmi fac treaba, plătesc dările, dar din partea cealaltă ce se întâmplă? «Ne scuzați, nu ne-am dat seama, s-a întâmplat accident și asta e!». Nu am curaj să te expun!”, a povestit aceasta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT