NATO vrea să invite la dialog Rusia

Țările din Alianța Nord-Atlantică vor să invite la dialog Rusia la sfârșitul lui februarie sau începutul lui martie în cadrul formatului conceput în acest sens, Consiliul NATO-Rusia, unul care a fost însă tras pe linie moartă din cauza crizei din Ucraina, relatează AFP, citând surse diplomatice.
Romania TV
20 ian. 2016, 21:03
NATO vrea să invite la dialog Rusia

Miniștrii afacerilor externe din NATO ar fi convenit în decembrie să reanimeze Consiliul NATO-Rusia, un format de dialog aflat în adormire din iunie 2014.

Prima întâlnire ar urma să-i reunească pe ambasadorii celor 28 de state membre NATO și pe ambasadorul rus pe lângă Alianță, Aleksandr Grușko. ‘Reuniunea nu va avea loc înainte de ministerială (reuniune a miniștrilor apărării din statele membre care va avea loc la 10-11 februarie la Bruxelles — n.r.) ci mai degrabă la sfârșitul lui februarie începutul lui martie’, a declarat un diplomat pentru AFP. ‘Este de presupus că Rusia va accepta. Trebuie însă vorbit cu rușii, în special despre ordinea de zi. Ucraina va fi pe agendă’, a mai spus sursa citată.

Potrivit afirmațiilor a doi diplomați, Aliații își doresc să discute despre prevenirea incidentelor aeriene, în special la frontiera turco-siriană, după distrugerea unui bombardier rus de către turci în noiembrie, precum și despre chestiunea transparenței și a previzibilității exercițiilor militare organizate de Rusia.

Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al NATO a refuzat orice comentariu. Șeful Alianței, Jens Stoltenberg, a promis în decembrie că va explora modalitatea de organizare a unei reuniuni, agenda și data.

Șeful diplomației germane Frank-Walter Steinmeier solicită de un an reînnodarea dialogului cu Moscova în cadrul acestui format, însă s-a lovit de opoziția majorității membrilor NATO, potrivit Agerpres.

În decembrie, pe fondul apropierii de Moscova în vederea soluționării crizei siriene, secretarul de stat american John Kerry s-a raliat și el ideii, atrăgând de partea acesteia pe toți aliații occidentali și făcând să cedeze țările din Europa de Est, adeptele unei linii dure față de Rusia în criza ucraineană, notează AFP.
‘Se știe că ne îndreptăm spre ani, poate chiar decenii, de tensiuni cu Rusia. (…) Trebuie să găsim un modus vivendi pentru a evita ca lucrurile să nu degenereze’, a explicat un diplomat.

După anexarea Crimeii în martie 2014 și începutul ofensivei rebelilor pro-ruși în estul Ucrainei, Alianța Nord-Atlantică a suspendat orice cooperare practică cu Moscova, dar a dat asigurări că canalele de dialog politic vor rămâne deschise.

Între timp, au avut loc mai multe întâlniri între secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și șeful diplomației ruse Serghei Lavrov.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce egalul Craiovei cu Getafe este de fapt o victorie. Ce l-a impresionat pe Ștefan Beldie în meciul cu spaniolii
Capital.ro
Cine nu mai plătește CASS și cine primește mai multe ajutoare. Ce se schimbă pentru pensionari și părinți
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT