New York Times publică dovezi foto și video ale execuției locuitorilor din Bucha, de către armata rusă. Ororile sunt inimaginabile, făptaşii au fost identificaţi

New York Times a publicat dovezi video ale execuției a opt bărbați la Bucha de către soldaţi ruși, în atrocităţi fiind implicaţi paraşutiştii de la Pskov.

20 mai 2022, 09:18
New York Times publică dovezi foto și video ale execuției locuitorilor din Bucha, de către armata rusă. Ororile sunt inimaginabile, făptaşii au fost identificaţi

Parașutiștii au patrulat în zonă, efectuând percheziții în toate casele din Bucha. Ei au pus apoi stăpânire pe o clădire de birouri cu patru etaje, de pe strada Jablonska, pe care au transformat-o în comandamentul lor și spital de campanie.

Din grupul de ucraineni luat în vizor de paraşuitişti doar unulo singur a reuşit să supravieţuiască, un muncitor constructor în vârstă de 43 de ani, pe numele său Ivan Skiba. Ucrainenii au fost avertizați la radio despre apropierea inamicului și s-au ascuns de un localnic, Valery Kotenko, în vârstă de 53 de ani. Lor li s-au alăturat ulterior alți doi luptători, Andriy Dvornikov și Denis Rudenko. O oră mai târziu, în timpul perchezițiilor, rușii au găsit bărbații în casă, iar sub ameninţarea mitralierelor, aceştia i-au scos pe oameni, inclusiv pe Kotenko, afară. După „căutări” de tatuaje de apartenență la organizații militarizate, ostaticii au fost duși la „bază”, scrie The New York Times.

Citeşte şi Autopsiile cadavrelor de la Bucha conduc legiştii către concluzii oribile: înainte de a fi ucise, multe femei au fost violate

Martorii confirmă că au văzut bărbați în parcarea din fața „bazei”, cu cămăşile trase peste cap. Potrivit lui Skiba, prizonierii au fost forțați să îngenuncheze, iar apoi parașutiștii i-au executat. Trupurile bărbaților executați au zăcut în curte peste o lună.

La câțiva metri de locul unde zăceau cadavrele, s-au descoperit şapte carcase de obuze de 62x54R folosite la mitralierele sovietice din seria PC și la puștile cu lunetă Dragunov, utilizate pe scară largă în trupele rusești. Alte dovezi lăsate de ruși indică două unități specifice de parașutiști care ar fi putut ocupa clădirea. Listele de împachetare pentru cutiile cu arme și muniție indică unitățile 32515 și 74268, corespunzătoare regimentelor 104 și 234 de asalt. Ambele unități au suferit pierderi grele în timpul primei încercări a rușilor de a intra în Bucha, în februarie.

Cei opt ucraineni duşi la execuţie şi omorâţi de ruşi:

Citeşte şi Macron n-a mai vorbit cu Putin după masacrul de la Bucha. „Războiul a luat o altă întorsătură”

 


loading...
Partenerii noștri