Nicolae Ciucă anunţă că vin şi soldaţi polonezi în Grupul de elită al NATO. Premierul Poloniei: „Trebuie să ne întărim Flancul estic”

Premierii României şi Poloniei au condamnat agresiunea ilegală a forţelor armate ruse în Ucraina, a declarat, joi, la Varşovia, premierul Nicolae Ciucă.
Filip Stan
03 mart. 2022, 15:01
Nicolae Ciucă anunţă că vin şi soldaţi polonezi în Grupul de elită al NATO. Premierul Poloniei:

Premierul Nicolae Ciucă a dat declarații după vizita din Polonia, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Mateusz Morawiecki. Acesta a anunțat că forțele armate ale Poloniei se vor alătura Grupului de luptă al NATO din România.

Klaus Iohannis, după discuţii cu Ursula von der Leyen: Intensificăm sprijinul umanitar către Ucraina. România va accesa fonduri pentru a-i ajuta pe refugiaţi. Dependenţa UE de gazul rusesc trebuie terminată
„Am avut o întâlnire între cele două guverne, o şedinţă comună care se desfăşoară într-o situaţie care nu speram să se mai întâmple vreodată în Europa, cel mai de amploare conflict care are loc în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Am condamnat împreună agresiunea ilegală a forţelor armate ruse în Ucraina, o agresiune complet nejustificată, neprovocată, ilegală, în care nu s-au mai respectat nici legile internaţionale, nici suveranitatea, nici integritatea unui stat independent. Împreună ne-am exprimat susţinerea pentru poporul ucrainean, pentru guvernul ucrainean”, a precizat premierul, la finalul şedinţei comune a Guvernelor din România şi Polonia.

”Am avut discuții despre toate măsurile care s-au luat astfel încât să putem să întărim apărarea pe Flancul Estic al alianței. Avem deja măsuri pe care le-am derulat împreună. Este o structură militară poloneză care face parte din brigada multinațională în România.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene: „Nu vom uita curajul ucrainenilor şi solidaritatea poporului român în aceste momente”
Avem o structură care face parte din Grupul de luptă care este prezent pe teritoriul polonez și am discutat cu domnul prim-ministru ca odată cu sporirea prezenței forțelor aliate în regiunea Mării Negre și, desigur, în Polonia și în regiunea Mării Baltice, să analizăm și să putem să avem un nou pachet de forțe care să poată să fie deplasat în țara noastră.

În felul acesta am obținut acordul domniei sale pentru ca o subunitate să fie parte la Grupul al cărei națiune cadru va fi Franța.

(…) Am decis să continuăm să sprijinim atât Ucraina cât și Republica Moldova și Georgia în parcursul lor de aderare la Uniunea Europeană.

Ținând cont de situația de securitate, vreau să reiterz că România și Polonia, așa cum ne place amândurora să recunoaștem, sunt doi piloni de securitate de flancul estic, vor continua să colaboreze și împreună să-și dezvolte capabilitățile și împreună să găsească soluții, astfel încât siguranța cetățenilor celor două țări să fie asigurată”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă: Suntem alături de România în ambiţia ei de a intra în zona Schengen, Europa are nevoie de economii puternice, independente energetic de Rusia

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă, că ţara sa este alături de România în ambiţia ei de a intra în zona Schengen. Europa are nevoie de economii puternice, independente energetic de Rusia, trebuie să ne întărim flancul estic pentru a ne întări suveranitatea, a mai spus oficialul polonez.

”Ţările noastre s-au schimbat foarte mult în ultimii 20, 30 de ani, după dobândirea libertăţii, dar un lucru nu s-a schimbat, nu s-au schimbat condiţiile securităţii noastre, care sunt direct dependente de cum acţionează Rusia. Dacă este o ţară agresoare, aşa cum se întâmplă acum, o ţară care invadează un vecin sau dacă este o ţară cu care se poate coexista în pace. Polonia şi România fac tot posibilul ca aşa să fie, să putem coexista în pace”, a spus premierul Poloniei.

El a precizat că s-a acordat cel mai mult timp în discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă situaţiei din Ucraina şi ameninţărilor directe care decurg din aceasta.

”Pentru a contracara aceste ameninţări, ne străduim ca toate acţiunile noastre diplomatice, politice, în domeniul securităţii, să fie puse în acord”, a precizat şeful Executivului polonez, el arătând că statele membre UE trebuie să elaboreze un pachet curajos de sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse, care să atingă serios economia rusească.

Premierul Poloniei a mai afirmat că atât el cât şi premierul român au fost de acord că ”trebuie să fie sancţiuni pentru întreg sistemul bancar din Rusia, pentru că doar aceasta poate duce la o schimbare profundă în politica rusă, care se caracterizează astăzi printr-un singur lucru, agresiunea”.

”Construim împreună cu România o strategie pentru anii următori, dar şi pentru lunile următoare, despre posibilităţile de obţinere de gaz din alte surse”, a explicat premierul polonez, afirmând că trebuie să fim independenţi, până la finalul acestui an, de gazul din Rusia.

Premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki a mai spus că s-a discutat şi despre prevenirea acestui conflict din Ucraina. ”Trebuie să ne şi pregătim pentru alte pericole şi asta depinde de noi. Trebuie să ne întărim Flancul estic, să întărim partea estică a NATO şi a UE”, a arătat el.

Premierul Poloniei a mai afirmat că partenerii din Vest trebuie să aprecieze efortul ţărilor noastre. ”Prin acţiunile noastre umanitare am primit deja peste 500.000 de refugiaţi din Ucraina”, a spus Morawiecki.

”Trebuie să ne întărim flancul estic pentru a ne întări suveranitatea”, a mai spus premierul polonez, precizând că ”Polonia este foarte apropiată de România”.

”Astăzi, zona principală este zona securităţii (..) ne va asigura independenţa, securitatea şi suveranitatea şi acestui subiect i-au fost consacrate discuţiile noastre”, a afirmat premierul polonez.

”Noi suntem alături de România în ambiţia ei de a intra în zona Schengen, Europa are nevoie de economii puternice, independente energetic de Rusia şi asta este cheia discuţiilor noastre şi principalul scop al acestei vizite”, a afirmat Morawiecki, adăugând că ”ne aşteaptă vremuri grele”.

El a precizat că a spus în mai multe rânduri că nu numai gazul va veni prin Nord Stream II şi Nord Stream I. ”Astăzi vedem că prin aceste conducte curge şi sângele oamenilor nevinovaţi”, a afirmat premierul Poloniei, arătând că ”partenerii noştri trebuie să înceteze să mai finanţeze maşinăria de război rusească”.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Mira și Jo au încins plaja în Thailanda! Cât de bine arată artistele în costum de baie
Fanatik.ro
„Ne mai dorim doi jucători!” Mario Felgueiras, totul despre transferurile Universităţii Craiova. Ce se întâmplă cu Iamandache: deşi a semnat, Afumaţi se opune transferului! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu n-a avut nicio șansă. Dezvăluiri noi despre anularea alegerilor. Cum l-au eliminat în 2024
Playtech.ro
Concediu medical 2026. De ce nu se mai plăteşte prima zi, de fapt? Explicaţia oficială
Adevarul
Topul celor mai geroase ierni din România
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion la kaiac-canoe a fost găsit fără suflare în propria locuință, la doar 34 de ani
iamsport.ro
Scene neverosimile la Digi Sport! Gigi Becali a izbucnit la adresa lui Radu Banciu în direct: ”Om nebun!”. Ce i-au răspuns cei prezenți în platou
MediaFlux
Să înțelegem lumea de pe canapea: cum traducem afirmația lui Trump: „ne ocupăm de Groenlanda” și de ce Groenlanda ar putea fi cheia înțelegerii dintre SUA și Rusia
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend