Nicolae Ciucă vrea pregătirea sistemului sanitar pentru valul cinci la pandemiei. Ce i-a cerut lui Alexandru Rafila

Premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, au avut, joi, consultări cu structurile asociative din mediul public şi privat pentru a pregăti măsurile de combatere a pandemiei COVID-19, în valul cinci.
Filip Stan
24 dec. 2021, 00:17
Nicolae Ciucă vrea pregătirea sistemului sanitar pentru valul cinci la pandemiei. Ce i-a cerut lui Alexandru Rafila

La dialogul cu Nicolae Ciucă şi Alexandru Rafila au participat şi alţi specialişti implicaţi în identificarea şi implementarea soluţiilor de protejare a populaţiei.

„În ceea ce priveşte certificatul COVID-19, participanţii au susţinut nevoia unui cadrul legal adecvat pentru gestionarea unui eventual nou val pandemic, precum şi importanţa respectării măsurilor de prevenţie şi combatere a pandemiei, atât pentru sănătatea românilor, cât şi pentru menţinerea activităţilor economice, care să poată oferi continuitate în derularea afacerilor, a serviciilor publice, precum şi în menţinerea locurilor de muncă, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Citeşte şi: O fostă învățătoare a fost găsită fără suflare într-o casă din Dâmbovița. Femeia ar fi fost omorâtă de iubitul ei: ,,A executat-o și pe asta”

La discuţii a fost subliniată eficienţa vaccinării şi a fost reiterată opinia experţilor privind capacitatea vaccinurilor autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului de a oferi cel mai înalt nivel de apărare în faţa formelor severe ale bolii provocate de Sars-CoV-2, înţelegând, practic, că deşi vaccinul nu ne protejează de infectare, în schimb, ne protejează de formele grave ale bolii şi pierderea vieţii.

Potrivit sursei citate, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că Guvernul va continua să susţină cele mai potrivite măsuri pentru a proteja cetăţenii, continuarea în bune condiţii a activităţilor economice, precum şi asigurarea serviciilor publice.

De asemenea, şeful Executivului le-a cerut ministrului Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă să ia toate măsurile necesare pentru a pregăti sistemul sanitar de oferire a asistenţei medicale în condiţii de pandemie, precum şi pentru a avea la dispoziţie schemele de tratament adecvate.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a avertizat că valul 5 al pandemiei de coronavirus vine în maximum trei săptămâni.

„Ne aflăm în perioada de acalmie, dar măsurile sunt necesare pentru a răspunde următorului val pandemic care va avea impact mai mare decât valul 4. Conform specialiștilor, valul 5 va veni în maxim trei săptămâni”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Citeşte şi: Gabriela Firea, despre lupta cu COVID-19. „Şi eu şi familia mea ne-am vaccinat, dar nu am fost niciodată de acord cu impunerea vaccinării”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT