Nicu Alifantis, scrisoare devastatoare către Mircea Badea: „Vă înţeleg frustrările!”. Cum a răspuns realizatorul TV

Nicu Alifantis i-a trimis o scrisoare deschisă lui Mircea Badea, după ce realizatorul TV a criticat dur pe artiștii care se plâng că în perioada pandemiei de coronavirus le-au scăzut veniturile.
Filip Stan
11 mai 2020, 16:32
Nicu Alifantis, scrisoare devastatoare către Mircea Badea:

Nicu Alifantis i-a cerut lui Mircea Badea să înceteze, numind atacul acestuia ca fiind „dezgustător”.

Mircea Badea a fost oprit de Poliţia Română. Ce s-a întâmplat între prezentator şi oamenii legii: „A fost un adevărat circ”

Iată mesajul lui Nicu Alifantis postat pe Facebook:

„Domnule Mircea Badea.

Mă adresez dumneavoastră cu apelativul „domnule”, din respect pentru părinții dumneavoastă pe care-i cunosc de foarte multă vreme și cărora le port o stimă deosebită. De câtva timp asist la o serie de denigrări permanente pe care le aduceți breslei din care fac parte. Vă atrag atenția că sunt profund revoltat de această atitudine și vă somez să încetați și să vă cereți scuze public pentru modul absolut jignitor în care vă adresați artiștilor români.

Îmi amintesc de perioada în care erați adus, bănuiesc împotriva dorinței dumneavoastră, de doamna Badea la Teatrul Mic. Se pare că acest lucru n-a ajutat la nimic. Vă înțeleg frustrările. Ecuația matematică a vieții dumneavoastră se pare că n-a dat rezultatul corect. Asumați-vă acest lucru cu demnitate. Și nu uitați, prin această atitudine nu reușiți să faceți decât un mare deserviciu atât dumneavoastră cât și instituției pe care o reprezentați. Disprețul pe care-l manifestați față de slujitorii artei românești este absolut dezgustător.

„Nu dați doi bani pe artistul român”? Foarte bine, mutați canalul, nu mai intrați într-o sală de teatru sau una de concerte, dar nu ne mai jigniți. Suntem destul de puși la colțul indiferenței de mai marii puterii zilei. Artistul român nu „ghiorlăie”, domnule. Încearcă doar să existe, să se exprime și să se manifeste cum poate într-o țară tristă, sărăcită și aproape distrusă. Nu vă permit să ne mai jigniți, iar anii de muncă pe care-i port în spate îmi permit să vă cer imperativ acest lucru. Vă rog să mă ocoliți de azi înainte, domnule”, a scris Nicu Alifantis.

Mircea Badea s-a dat de gol! Ce salariu colosal încasează realizatorul TV

Mircea Badea i-a răspuns imediat lui Nicu Alifantis.

„Nu mi-a dat prin cap niciodată că Nicu Alifantis, pe care îl iubesc, face parte din aceeași breaslă cu Chirilă sau cu Ristei sau cu orice alt produs popcorn. Domnul Alifantis îmi spune că am greșit și că se încadrezează în aceeași breaslă cu artiștii care au nick-uri în loc de nume. Înțeleg că am jignit artiștii români și că trebuie să-mi cer scuze. Dacă mi-o cere domnul Nicu Alifantis, e în regulă: vă cer scuze.

Mai înțeleg că sunt un ratat. E foarte posibil. Nici măcar nu am pornirea de a încerca să caut contra-argumente. Sunt și dezgustător. De asemenea posibil, dar puteți aplica aceeași rețetă pe care mi-o recomandați: schimbați canalul! E și foarte târzie emisiunea mea. Ora respectivă ar putea fi folosită pentru creație muzicală, nu pentru nervi și resentimente.

Cu privire la ocolirea dumneavoastră, domnule Alifantis, lucrurile sunt rezolvate deja: «social distancing» e lege. Cu stimă și cu sincere urări de succes. Dumneavoastră și breslei din care vă revendicați”, este răspunsul lui Mircea Badea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
El este omul care l-a ajutat pe Reghecampf să-l refacă pe Drăguș la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT