Noi restricții în România. Ioana Mihăilă: „Doar pentru persoanele nevaccinate”

Noi restricții ar putea fi impuse în perioada următoare în România, a anunțat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în condițiile creșterii numărului de infectări cu COVID.
Filip Stan
22 iul. 2021, 22:09
Noi restricții în România. Ioana Mihăilă:
Noi restricții în România pentru persoanele nevaccinate

Ioana Mihăilă dă asigurări, în interviul difuzat de Antena 3, că noile măsuri care se vor impune nu îi vor afecta şi pe cei care sunt deja vaccinaţi cu ambele doze.

„Restricţiile se vor referi strict la persoanele nevaccinate. În rest, atâta vreme cât cifrele de incidenţă sunt optimiste şi arată că încă ne menţinem la numere reduse, măsurile de relaxare pentru persoanele vaccinate pot să continue, dar dacă se impun restricţii, vor fi impuse doar pentru persoanele nevaccinate.

În accest moment este un lucru în noua hotărâre CNSU şi veţi vedea atunci când ea va fi publicată, cum vom merge mai departe începând cu luna august, dar în principiu măsurile, fie că sunt de restricţie, fie că sunt de relaxare, vor fi luate în funcţie de incindenţă, în funcţie de cifre, urmând ulterior să reglementăm măsuri specifice legate de existenţa sau nu a vaccinului pentru persoanele care vor fi obiectul reglementării”, a declarat Ioana Mihăilă.

Întrebată dacă vom vedea mai multe restricţii în acele zone, în acele localităţi unde rata de vaccinare este mai mică, Mihălă a răspuns: „Haideţi să aşteptăm hotărârea CNSU, pentru că este încă o variantă de lucru şi după aceea vom şti exact la ce să ne aşteptăm. În momentul acesta dacă suntem vaccinaţi putem face două lucruri. Unul este să ne vedem mai departe de concediu şi de viaţa personală şi să ne relaxăm de-a binelea, pentru că suntem obosiţi după un an şi jumătate de pandemie. Şi al doilea este să vorbim de un prieten care este nevaccinat, sau cu un părinte şi să îl îndemnăm să se vaccineze arătându-i exemplul personal”, a transmis Ioana Mihăilă.

Valeriu Gheorghiță anunță dezastrul: La jumătatea lunii septembrie am putea avea iar peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi

Cu toate că vorbim de o creștere lentă, numărul infectărilor cu COVID ar putea trece de 1.500 pe zi la jumătatea lunii septembrie, dacă nu se vor vaccina mai mulți oameni, a declarat Valeriu Gheorghiță.

„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru.

E posibil ca numărul de cazuri să fie mai mic, e posibil să fie mai mare, în funcție de ceea ce facem în perioada următoare. Dacă ne vom vaccina în număr mai mare, consecințele din punct de vedere al impactului pandemiei vor fi mult mai mici”, a mai spus Gheorghiță.

Citiți și S-a actualizat lista țărilor pentru care se impune carantina la intrarea în România

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT