Noi restricţii la Bruxelles din cauza pandemiei de COVID-19. Barurile şi cafenelele se vor închide mai devreme

Rata de infectare cu coronavirus a crescut în Belgia. În aceste condiţii, autorităţile au anunţat noi restricţii. Barurile şi cafenelele din Bruxelles se vor închide la ora 23:00 începând de luni, cu două ore mai devreme decât de obicei. 
Romania TV
27 sept. 2020, 11:43
Noi restricţii la Bruxelles din cauza pandemiei de COVID-19. Barurile şi cafenelele se vor închide mai devreme

Închiderea cu două ore mai devreme a localurilor în care se consumă alcool nu se aplică şi restaurantelor, a declarat o purtătoare de cuvânt a şefului executivului regional Rudi Vervoort, citată de Agerpres.

Toate magazinele care comercializează băuturi sau alimente vor trebui să închidă la ora 22:00, iar consumul de alimente va fi interzis în pieţe, a adăugat purtătorul de cuvânt Nancy Ngoma. Primarii au decis, de asemenea, să întărească controlul interzicerii adunărilor de peste 10 persoane pe drumurile publice, în special atunci când barurile sunt închise.

Miercuri, executivul regional a anunţat că purtarea măştii nu va mai fi obligatorie în aer liber peste tot în Bruxelles începând cu 1 octombrie. Va fi însă obligatoriu să ai o mască cu tine în orice moment. În afara zonelor cu trafic intens în care purtarea măştii rămâne obligatorie, utilizarea ei va fi recomandată cu tărie atunci când distanţarea fizică nu este posibilă şi obligatorie în zonele comerciale şi în preajma şcolilor.

În perioada 16-22 septembrie, în Belgia au fost diagnosticate 10.785 de noi cazuri, dintre care 22% la Bruxelles. În această perioadă, rata testelor pozitive cu COVID-19 a ajuns la 9.5% în capitală, o rată cu mult peste media naţională de 4.4%, potrivit datelor oficiale.

În Belgia, o ţară cu 11.5 milioane de locuitori, autorităţile au înregistrat sâmbătă un bilanţ total de 110.976 de cazuri de contaminare şi 9.969 de decese, una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
De la Hunedoara la Istanbul! Povestea primului și ultimului meci ca antrenor pentru Mircea Lucescu. A debutat la 33 de ani și s-a retras la 80
Capital.ro
Mircea Lucescu s-a stins din viață. Fostul selecționer a murit astăzi la vârsta de 80 de ani
Playtech.ro
Cele trei zile din Săptămâna Mare în care nu este bine să speli
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
O viață închinată fotbalului. Mircea Lucescu, momente din cariera sa incredibilă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj