Nou proiect de lege adoptat de Senat. Acesta vizează reglementarea unor măsuri de protecţie socială

Senatorii au adoptat marţi un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD care vizează reglementarea unor măsuri de protecţie socială în contextul epidemiei de coronavirus. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi pentru reglementarea unor măsuri de protecţie socială a fost adoptat cu 91 de voturi "pentru", 27 "împotrivă" şi 12 abţineri.
Romania TV
31 mart. 2020, 19:13
Nou proiect de lege adoptat de Senat. Acesta vizează reglementarea unor măsuri de protecţie socială

Măsurile propuse se adresează unui grup-ţintă, format din persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale COVID-19, persoane care şi-au pierdut deja locul de muncă sau care sunt supuse riscului de a şi-l pierde, potrivit expunerii de motive, potrivit Agerpres. 

Proiectul vine să completeze Codul muncii în sensul că, „pe durata suspendării temporare a activităţii şi sau a reducerii acesteia ca urmare a decretării stării de asediu sau stării de urgenţă, salariaţii afectaţi de activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate şi/sau au contractul individual de muncă/raportul de serviciu suspendat, să beneficieze de o indemnizaţie plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, pe toată durata menţinerii stării de asediu sau a stării de urgenţă, după caz”.

Citește și: Românii ar putea fi scutiţi de plata chiriei. Proiectul de lege, în Parlament

Iniţiativa legislativă se adresează şi şomerilor care beneficiază deja de indemnizaţie de şomaj, perioada de acordare prelungindu-se cu trei luni de la data până la care a fost stabilit dreptul respectiv.

„Bugetul asigurărilor sociale de stat, într-o astfel de situaţie, trebuie să aibă în vedere posibilităţile de a-i sprijini pe români să treacă prin această criză formidabilă, astfel încât să nu fie periclitate alte plăţi. Faptul de a majora atât de mult această indemnizaţie face ca plăţi curente din bugetul asigurărilor de stat să fie puse sub semnul întrebării. Nu există nicăieri prevederea ca cei bonificaţi să-şi reia activitatea şi obligaţia angajatorului să facă acest lucru. Motiv pentru care PNL nu va vota”, a afirmat Hărău.

Citește și: PSD a depus un proiect de lege privind aplicarea unor scutiri de la plata chiriei, pe perioada stării de urgenţă

Ramona Dinu, din partea grupului senatorial USR, a criticat faptul că se propun facilităţi fiscale pentru reducerea temporară a activităţii pentru o serie de motive, fără a se discuta.

„Se amplifică presiunea pe bugetul asigurărilor sociale şi de stat în mod nejustificat, într-un moment când avem nevoie vitală de resurse. Grupul USR se va abţine de la vot”, a spus Dinu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT