Noul Cod fiscal. Cum se vor impozita veniturile din activităţi independente din 2016

De la 1 ianuarie 2016, reglementările care vizează impozitarea veniturilor obținute din activități independente vor suferi modificări odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal. Consultanții fiscali de la Viboal FindEx au realizat o analiză a noutăților care se aplică de anul viitor în această zonă de impozitare.
Iulian Tudor
28 oct. 2015, 09:34
Noul Cod fiscal. Cum se vor impozita veniturile din activităţi independente din 2016

Ca și până în prezent, scrie avocatnet.ro, conform noului Cod fiscal se încadrează în această categoria veniturilor din activități independente veniturile obținute de:

-persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, înființate ca atare la Registrul Comerțului,
-profesii liberale, autorizate să funcționeze de organismul care reglementează respectiva profesie ,
-persoane care valorifică dreptul de autor.

Citeşte şi Plumb: ACUM este cel mai potrivit moment pentru programul de RELAXARE FISCALĂ şi MĂRIRE a SALARIILOR

Atenție! Dispar regulile speciale de impozitare a veniturilor din Contracte conform Codului Civil, ceea ce înseamnă că aceste venituri nu mai pot fi încadrate în categoria venituri din activități independente, ci cel mult în categoria venituri din alte surse.

Dar… atenție la legalitatea obținerii de venituri în baza unor Contracte conform Codului civil, pentru că:

-dacă acele contracte nu au natura unei activități independente, conform definiției activității independente din Noul Cod Fiscal, ele pot fi reconsiderate ca venituri din salarii;
-dacă acele contracte au natura unei activități independente, trebuie analizat în ce măsură există obligativitatea înființării unei PFA, conform OUG 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de -către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

Recomandare: Folosirea unor Contracte Conform Codului Civil numai pentru activități ocazionale, care nu au nici caracterul unei activități salariale și nici nu generează obligativitatea constituirii unei PFA, astfel încât încadrarea în categoria „venituri din alte surse” să fie conformă realității. Pentru orice activitate recurentă trebuie folosit, în funcție de natura activității:

-fie încadrarea în baza unui Contract Individual de muncă;
-fie încheierea de contracte cu PFA/profesii libere înregistrate fiscal.

Noutăți privind stabilirea venitului net anual din activităţi independente în sistem real

– În ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor, se relaxează criteriul general de deducere. Astfel, se modifică sintagma „să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate, în scopul realizării venitului” prin eliminarea relaționării cheltuielilor la venituri (noua sintagmă este ” să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate justificate prin documente). Se întărește argumentul că deducerea fiscală a cheltuielilor se poate exercita și atunci când cheltuielile nu generează în mod direct și automat un venit impozabil, dar sunt efectuate în cadrul activității economice;

– Se introduce în mod expres prevederea conform căreia sunt considerate cheltuieli deductibile și primele de asigurare pentru bunurile utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

– Plafonul de deductibilitate pentru cheltuielile sociale se majorează de la 2% la 5% aplicat asupra valorii anuale a cheltuielilor efectuate cu salariile personalului;

– Sunt considerate cheltuieli deductibile limitat și scăzămintele, perisabilităţile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legislaţiei în materie, inclusiv cheltuielile cu bunuri cu termen depăşit de valabilitate potrivit legii;

– Se clarifică faptul că sunt deductibile fiscal, în limita plafoanelor (400 de euro pe an), cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate și contribuțiile la fonduri de pensii facultative efectuate în scopul personal al contribuabilului. În prezent exista interpretarea că acestea sunt deductibile doar pentru salariați;

– Se introduce limitarea deductibilității cheltuielilor de funcţionare, întreţinere şi reparaţii, aferente autoturismelor folosite de contribuabil sau membru asociat în limita unui singur autoturism aferent fiecărei persoane. De asemenea se menține și limitarea la 50% a cheltuielilor aferente autoturismelor, similar regulilor de la impozitul pe profit

– Se introduce în mod expres faptul că sunt deductibile limitat cheltuielile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit legii;

– Cotizaţiile plătite la asociaţiile profesionale nu vor mai fi deductibile în limita a 2% din baza de calcul ci vor fi deductibile în limita a 4.000 de euro anual. Cotizațiile obligatorii la organismele profesionale din care fac parte contribuabilii rămân limitate la 5% din venitul brut realizat.

– Cheltuielie cu contribuțiile sociale obligatorii datorate de contribuabil NU SE INCLUD in cheltuielile deductibile ale contribuabilului, la determinarea totalului cheltuielilor deductibile ce se scad din venitul brut, in declarația de venit realizat! Ele se vor scădea de către ANAF la calculul impozitului final.

Noutăți privind stabilirea venitului net anual pe baza normelor de venit

– O noutate importantă constă în faptul că pentru PFA-urile care desfășoară activități ce se regăsesc în Nomenclatorul de norme de venit regula generală este că acestea trebuie să aplice sistemul de Norme de Venit. Prin opțiune, se poate aplica sistemul real. Opțiunea se exercită prin depunerea declarației privind venitul estimat pînă la 31 ianuarie a anului pentru care se optează. Opțiunea este valabilă cel puțin 2 ani și se consideră automat reînnoită pentru încă 2 ani, dacă nu se optează pentru revenire pînă la 31 ianuarie a anului următor celor 2 ani.

– PFA cu CAEN care NU ESTE în Nomenclatorul de norme de venit, trebuie să aplice sistemul real.

Noutăți privind stabilirea venitului net anual din drepturi de proprietate intelectuală

– În continuare pentru veniturile din drepturi de autor se aplică sistemul cheltuielilor forfetare, cu reținere de plăți anticipate de impozit.

Citeşte şi Tăriceanu vrea introducerea IMPOZITULUI FORFETAR pentru hoteluri şi restaurante

– Cota de cheltuieli forfetare s-a majorat de la 20%, respectiv 25%, in cazul lucrărilor de artă monumentală, la 40% pentru toate tipurile de lucrări.

– În continuare, prin opțiune, se poate aplica sistemul real. Opțiunea se exercită prin depunerea declarației privind venitul estimat pînă la 31 ianuarie a anului pentru care se optează. Opțiunea este valabilă cel puțin 2 ani și se consideră automat reînnoită pentru încă 2 ani, dacă nu se optează pentru revenire pînă la 31 ianuarie a anului următor celor 2 ani. Tot prin opțiune se poate aplica sistemul cheltuielilor forfetare, cu reținere de impozit final

– O noutate constă în modul de impozitare în cazul aplicării opţiunii pentru stabilirea impozitului final pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Impozitul se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut din care se deduce cota forfetară de cheltuieli, după caz, şi contribuţiile sociale obligatorii reţinute la sursă. Anterior impunerea se realiza prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Afacerea pe care frații Pavăl o pun în funcțiune. Proprietarii Dedeman au investit 2 milioane de euro
Capital.ro
Șoferii care trebuie să achite obligatoriu taxă în București. Ciprian Ciucu avertizează: Cine nu o plăteşte va fi sancţionat
Playtech.ro
Cum a construit Finlanda unul dintre cele mai solide sisteme de apărare din Europa. De ce strategia sa este studiată acum
Adevarul
Românii își schimbă planurile de vacanță după tensiunile din Orientul Mijlociu. Destinațiile care câștigă turiști
wowbiz.ro
Camelia Mitoșeru a vorbit deschis despre propria moarte. Cum vrea mama lui Mihai Mitoșeru să arate ziua înmormântării: „Flori albe și toată lumea îmbrăcată în alb”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Volodimir Zelenski a ajuns la București. Ce s-a întâmplat la aeroport în momentul în care avionul președintelui a aterizat
iamsport.ro
A sărit să-l bată pe finanțatorul echipei din Liga 1: ”Bă, tu trimiți nevestele jucătorilor la produs?”. A fost nevoie de intervenția poliției
MediaFlux
PAPARAZZI Dan Petrescu și-a făcut bagajul de spital în îmbrățișările familiei! Cunoscutul antrenor, pozitiv și vesel în drum spre recuperare FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj