Numărul celor care au sunat la 112 a crescut în ultimele 24 de ore

Numărul urgenţelor a crescut, în ultimele 24 de ore, cu opt la sută, ajungând astfel la 768, dintre care 150 în locuri publice, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, dr. Alis Grasu.
Romania TV
05 aug. 2017, 09:46
Numărul celor care au sunat la 112 a crescut în ultimele 24 de ore

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.370 de solicitări, dintre care 768 au fost urgenţe, a precizat Alis Grasu.

Potrivit aceleiaşi surse, dintre cazurile urgente 150 au fost în spaţii publice, iar dintre acestea 32 fost lipotimii şi 21 sincope.                      

„Numărul solicitărilor a crescut astfel cu şase la sută , iar cel al urgenţelor cu 8 la sută”, a mai spus Alis Grasu.

La nivel naţional, în zilele de 3 şi 4 august, au fost înregistrate 6.348 de solicitări la serviciile de ambulanţă şi SMURD, în acest interval fiind raportate 89 de lipotimii.

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov a înregistrat o creştere cu 10 la sută a numărului de solicitări faţă de anul 2016. Totodată, în aceste zile s-a înregistrat o creştere cu 4 la sută a solicitărilor faţă de zilele precedente.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca în zilele caniculare să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00-18.00, să consume lichide la fiecare 15-20 de minute, să facă duşuri călduţe de câteva ori pe zi, iar aerul condiţionat să fie reglat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât cea ambientală.

În plus, medicii recomandă consumul zilnic a cât mai multor fructe şi legume proaspete  – pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii -, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. Ei precizează că un iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar cu apă.

Potrivit medicilor, în perioadele caniculare nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii, şi nici băuturi cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Medicii mai recomandă persoanelor cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

Bucureşti este, vineri şi sâmbătă, sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi între 36 şi 39 de grade, în timp ce douăsprezece judeţe din vestul ţării sunt sub cod roşu, meteorologii avertizând că în aceste zone temperaturile se vor situa între 39 şi 42 de grade.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri şi sâmbătă valul de căldură care a debutat încă de luni va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi şi se va situa frecvent, în zonele joase, între 82 şi 84 de unităţi. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 25 de grade.

Treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice şi va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare, iar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere, în special în zonele de munte şi în jumătatea de nord a ţării, mai precizează ANM.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Joao Paulo și Jovo Lukic, out! FIFA, lovitură pentru FCSB și Universitatea Cluj după calificările istorice obținute de Capul Verde și Bosnia la CM 2026. Update
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi pentru o pensie militară completă. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii în 2026
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?