Ministrul de Interne al Germaniei a avertizat că descoperirea unei drone încărcate cu explozibili pe aeroportul din Leipzig reprezintă „un nou nivel de pericol” pentru țară, în timp ce autoritățile investighează posibilitatea ca tentativa de atac dejucată să fi fost organizată de o putere străină, notează The Guardian.
Descoperirea unei drone de mici dimensiuni, echipată cu un dispozitiv exploziv, pe aeroportul din Leipzig, unul dintre cele mai importante centre logistice civile și militare din Germania, a declanșat alertă maximă miercuri dimineață.
Poliția germană a intervenit cu un robot specializat în dezamorsarea bombelor pentru neutralizarea și distrugerea încărcăturii explozive.
În declarațiile făcute miercuri seară, ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a spus că incidentul nu pare să fi fost opera unor amatori și că anchetatorii îl tratează ca parte a unui „scenariu profesionist de amenințare hibridă”.
Citește și : VIDEO Încă un mare depozit Wildberries din Rusia arde violent. Ucraina a lovit 20 de depozite „Amazon” ale Rusiei
„Avem de-a face cu o confruntare în care pot fi implicate și puteri străine – acest aspect va face parte din investigații – care, în mod evident, urmăresc să creeze o stare de incertitudine majoră în Germania”, a declarat Dobrindt.
În timpul incidentului, un avion cargo DHL, care usese obligat să renunțe la procedura de aterizare pe aeroportul din Leipzig, s-a ciocnit în aer cu un obiect neidentificat în timp ce lua din nou altitudine. Aeronava a reușit ulterior să aterizeze în siguranță pe un alt aeroport.
Dobrindt și ceilalți oficiali germani nu au indicat în mod explicit Rusia drept posibil responsabil. Totuși, faptul că aeroportul Leipzig este un important centru logistic pentru NATO și armata germană, dar și baza europeană a companiei ucrainene Antonov Airlines, a alimentat suspiciunile îndreptate spre Moscova, acuzată anterior de acte de sabotaj pe teritoriul Europei.
Experții în securitate apreciază că, dacă se va demonstra implicarea Kremlinului, incidentul ar putea reprezenta o escaladare semnificativă a tensiunilor dintre Rusia și statele occidentale.
Potrivit anchetatorilor, „o dronă care transporta un dispozitiv exploziv necunoscut a fost observată de un angajat al aeroportului în zona de securitate destinată operațiunilor cargo, în apropierea pistei sudice” a aeroportului Leipzig, infrastructură clasificată drept obiectiv critic.
Anchetatorii au mai precizat că „un presupus al doilea obiect de zbor neidentificat s-a ciocnit de un avion cargo după ce acesta a decolat din nou în urma închiderii pistei. După aterizarea la Hanovra au fost constatate avarii minore la aeronavă.”
Un oficial NATO a declarat: „Suntem la curent cu incidentul, pe care autoritățile germane continuă să îl investigheze.”
A drone packed with explosives was found near a Ukrainian cargo jet at an airport in Leipzig, Germany according to police. A bomb squad cleared the scene of what officials called a „serious” security incident. @TSoufiBurridge reports. https://t.co/H857m8RA4M pic.twitter.com/g5iEbzF9W7
— World News Tonight (@ABCWorldNews) August 6, 2026
Potrivit informațiilor din presa germană, drona, un multicopter cu patru elice echipat cu un dispozitiv exploziv, a fost descoperită în apropierea unui avion cargo Antonov aparținând Ucrainei.
Unele dintre aeronavele Antonov poartă sloganuri patriotice precum „Be Brave Like Kherson” și „Be Brave Like Bucha”, referiri la orașe devenite simboluri ale rezistenței ucrainene în timpul invaziei ruse.
Tabloidul Bild a relatat că dispozitivul exploziv ar fi putut fi improvizat din îngrășăminte și benzină.
În schimb, o investigație realizată de posturile publice NDR și WDR, împreună cu publicația Süddeutsche Zeitung, susține că dispozitivul conținea PETN (pentaeritritol tetranitrat), un exploziv puternic utilizat inclusiv la fabricarea Semtex și înrudit chimic cu nitroglicerina.
Ambasadorul Ucrainei în Germania, Oleksii Makeiev, a acuzat Moscova că s-ar afla în spatele incidentului.
„Cine altcineva ar putea fi decât Rusia?”, a declarat diplomatul pentru postul Welt TV.
Până în prezent, autoritățile ruse nu au comentat acuzațiile.
Konstantin von Notz, responsabilul Partidului Verzilor pentru supravegherea serviciilor de informații, a cerut desfășurarea unei anchete urgente și a sugerat, la rândul său, că Rusia ar putea fi implicată.
„Dacă se va dovedi că în spatele acestei acțiuni se află un stat, atunci nu va fi vorba doar despre terorism, ci despre terorism de stat îndreptat împotriva Republicii Federale Germania și a cetățenilor săi”, a declarat acesta pentru Der Spiegel.
Marc Henrichmann, președintele comisiei parlamentare pentru controlul serviciilor de informații din partea CDU, a apreciat că incidentul pare „o încercare de a lovi o companie importantă pentru Ucraina”.
Potrivit acestuia, dacă informațiile vor fi confirmate, „ar reprezenta un nou nivel de escaladare pentru astfel de atacuri”, a declarat el pentru Rheinische Post.
Din cauza incidentului, mai multe aeronave, inclusiv un avion de pasageri care venea din Mallorca, au fost redirecționate către alte aeroporturi.
Operațiunile din partea nordică a aeroportului din Leipzig au fost reluate după aproximativ două ore, însă pista sudică, unde a fost găsită drona, a rămas închisă pe durata intervenției echipei de genişti.
Poliția și procurorii au transmis că „nu există niciun pericol pentru viața sau siguranța pasagerilor ori a personalului aeroportului. Traficul aerian de pasageri nu este afectat.”
În ultimii ani, Germania și alte state europene s-au confruntat cu numeroase survoluri neautorizate ale unor drone în apropierea aeroporturilor, bazelor militare, porturilor și centrelor logistice.
Autoritățile occidentale au acuzat în mai multe rânduri agenți ruși că s-ar afla în spatele unor astfel de operațiuni, acuzații respinse de Moscova.
Germania este cel mai mare furnizor național de ajutor militar pentru Ucraina și susține că Rusia desfășoară împotriva sa o campanie de sabotaj, spionaj și dezinformare, acuzații negate de Kremlin.
Anul trecut, un cetățean chinez a fost condamnat pentru transmiterea către un presupus spion al Beijingului a unor informații privind programul zborurilor și transporturilor de marfă de pe aeroportul Leipzig/Halle.
Totodată, publicația Die Zeit a relatat că serviciile secrete ruse ar fi pus la cale un atac împotriva lui Stefan Thumann, directorul companiei germane producătoare de drone Donaustahl.
Potrivit publicației, anchetatorii germani au fost avertizați de un serviciu de informații străin la sfârșitul anului trecut, iar în această primăvară au arestat un cetățean ucrainean și o femeie de naționalitate română. Thumann beneficiază în prezent de protecția poliției.
În 2024, serviciile americane de informații au dejucat, potrivit presei internaționale, un plan atribuit Rusiei pentru asasinarea lui Armin Papperger, directorul executiv al companiei germane Rheinmetall, unul dintre cei mai importanți producători europeni de armament.
Conform informațiilor apărute atunci, complotul împotriva lui Papperger făcea parte dintr-o serie de planuri atribuite autorităților ruse, care ar fi vizat directori din industria de apărare a mai multor state europene implicate în sprijinirea Ucrainei. Dintre acestea, tentativa împotriva șefului Rheinmetall ar fi fost cea mai avansată.