O ieşeancă cere instanţei să-i aprobe schimbarea de sex

O tânără din Iași este sprijinită de familie și colegii de muncă în intenția de a face schimbare de sex. Singura care este înspăimântată este tânăra care se teme de reacția societății, transmite evz.ro.
Romania TV
03 ian. 2015, 17:03
O ieşeancă cere instanţei să-i aprobe schimbarea de sex

Deși e lipsită de resurse financiare și se teme că-și va pierde locul de muncă, o ieșeancă este decisă să ceară justiției aprobare pentru a face schimbare de sex. Familia o sprijină, la fel și colegii de muncă. „Femeia nu are niciun fel de problemă de sănătate”, spune Cristina Vâlcu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei, parcă în întâmpinarea celor care ar putea-o cataloga drept „nebună” pe ieşeancă. Din 1990 şi până acum a mai fost o singură solicitare de acest gen, pe care judecătorii ieşeni au şi încuvinţat-o.

„Îmi aduc aminte că din copilărie m-am simţit şi m-am comportat diferit. Aşa am simţit mereu că trebuie să fiu! Nu m-am identificat niciodată cu rolul pe care l-am avut în societate. Deocamdată mi-am schimbat numele şi mi-am propus să obţin, pentru început, o soluţie legală. După aceea probabil voi face un tratament. Am vrut să fac acest pas mai demult, însă nu am avut venituri stabile, astfel că nu mi-am putut permite. După tratament, aş vrea să recurg la o operaţie estetică. Din ce am înţeles eu, astfel de intervenţii chirurgicale ajung până la 10.000 de euro. Nu mi-am făcut planuri, deocamdată vreau o sentinţă”, a declarat femeia.

„Familia m-a susţinut întotdeauna, eu sper să mă înţeleagă şi societatea. Nu ştiu ce se va întâmpla la muncă. Voi urma, probabil, tratamentul hormonal, care va dura cel puţin şase luni, dar schimbările nu vor fi atât de vizibile. Pentru tratament nu este necesar să-mi iau concediu, doar intervenţia chirurgicală presupune o pauză de activitate mai îndelungată. Bineînţeles că, până la urmă, lumea din jurul meu va afla. Unora le-a luat puţin timp să se obişnuiască doar cu schimbarea de nume, dar, în general, colegii mei s-au adaptat fără probleme”, a mai spus aceasta.

Speră ca oamenii să o înţeleagă şi să nu fie pedepsită de societate pentru ceea ce simte că trebuie să fie: „Dacă voi ajunge să fac o modificare majoră, nu ştiu cum vor reacţiona şefii mei… Sper să nu-mi pierd locul de muncă din acest motiv! Probabil că şi pentru colegii mei va fi un şoc când vor afla. E adevărat că eu nu sunt un personaj obişnuit nici acum, dar este posibil ca unii oameni să aibă un şoc după schimbările prin care aş vrea să trec! Unii oameni sunt mai conservatori şi le vine greu să accepte o asemenea situaţie, reacţionând ciudat”.

În 2008, o altă ieşeancă a solicitat şi a obţinut în instanţă încuviinţarea schimbării de sex. Medicii care au consultat-o au ajuns la concluzia că femeia suferea „disforie transsexuală”. După acordul dat de instanţă, femeia a obţinut şi schimbarea numelui, având o nouă identitate.

Citeşte şi Bărbat sau femeie? Un transsexual nu se hotărăşte ce să fie şi se tot operează pe banii statului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT