O soluţie militară în Siria va destabiliza Orientul Mijlociu, apreciază Serghei Lavrov

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a avertizat că o soluţie militară în Siria va destabiliza această ţară şi Orientul Mijlociu, a anunţat miercuri într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, relatează AFP.
Romania TV
28 aug. 2013, 12:38
O soluţie militară în Siria va destabiliza Orientul Mijlociu, apreciază Serghei Lavrov

În timpul unei conversaţii telefonice purtate marţi cu trimisul special al Ligii Arabe şi ONU, Lakhdar Brahimi, „Serghei Lavrov a insistat asupra faptului că nu există o alternativă la o soluţie politico-diplomatică în Siria, remarcând că tentativele de soluţionare pe cale militară nu vor conduce decât la o destabilizare suplimentară a situaţiei din ţară şi regiune”.

Cei doi oficiali „au convenit că, în acest moment critic, toate părţile implicate, inclusiv «actorii» străini, ar trebui să acţioneze în mod extrem de responsabil şi să nu repete erorile trecutului”, potrivit comunicatului.

Într-un alt comunicat publicat marţi seara, diplomaţia rusă a anunţat că Lavrov a respins, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american John Kerry, argumentele celui din urmă potrivit cărora Guvernul sirian s-ar afla în spatele atacului cu arme chimice.

În timpul acestei discuţii, „Kerry a expus opinii pretins fondate asupra unor informaţii provenind din surse de încredere potrivit cărora responsabilitatea incidentelor în cursul cărora probabil au fost folosite arme chimice aparţine Guvernului sirian”.

„Lavrov a respins această redare a faptelor, exprimând argumentele părţii ruse”, a anunţat comunicatul.

„Moscova este în continuare foarte preocupată de linia periculoasă, care pare deja evidentă la mai multe ţări, vizând subminarea în mod conştient a premiselor unei reglementări politico-diplomatice a conflictului”, a adăugat el.

Presupusul atac chimic de la 21 august comis în apropiere de capitala Siriei, care a cauzat moartea a sute de persoane, a agravat disensiunile ruso-occidentale referitor la conflictul sirian.

Occidentalii au acuzat regimul sirian de comiterea acestui atac, în timp ce Rusia consideră că rebelii sunt cei care au folosit arme chimice, cu scopul de a discredita Guvernul de la Damasc.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT