Oana Roman profită de libertate după ce s-a despărţit de Marius Elisei: „Am ieşit cu o prietenă la masă şi m-am simţit de parcă mă eliberasem din puşcărie. Ani de zile a trebuit să mă justific pentru orice ieşire”

30 01. 2023, 09:54

După despărţirea de Marius Elisei, Oana Roman şi-a permis aroganţa de a ieşi la masă cu o prietenă. La întoarcere, vedeta a dezvăluit faptul că a simţit gustul libertăţii aşa cum nu l-a mai simţit de ani de zile. Fiica lui Petre Roman a dat de înţeles că soţul ei era foarte autoritar şi îi controla orice ieşire.

Nu se întâmplă lucruri spectaculoase în viața mea în momentul acesta, căci stau mai mult acasă. Aseară am ieșit la masă cu o prietenă și am simțit că parcă eram fugită de la pușcărie pentru că am stat numai în casă zilele astea și nu îmi place să stau în casă. Eu sunt dependentă  de multă activitate și nu-mi place să stau în loc, dar aveam nevoie aseară să ies și să nu mă simt vinovată că am ieșit cu o prietenă în oraș, așa cum m-am simțit ani de zile când, practic, pentru orice ieșire trebuia să mă justific”, a spus Oana Roman într-un InstaStory.

Oana Roman a dezvăluit, de asemenea, că, în această perioadă, preferă să petreacă mult timp cu fiica ei pentru că are nevoie de ea. Despărţirea părinţilor a afectat-o mult pe micuță, Isa fiind foarte atașată de tatăl ei.

În rest, stau mult cu Isa pentru că are nevoie de prezența mea”, a completat Oana Roman.

Oana Roman, copleşită de responsabilităţi după despărţirea de Marius Elisei: „Este un lucru pe care și eu mi l-am dorit, dar aş fi vrut să nu se întâmple acum, pentru că am rămas cu toate pe cap”

Oana Roman și Marius Elisei au decis să se despartă, după ce problemele în cuplu s-au agravat. Vedeta a povestit în mediul online faptul că nu se mai înțelegeau de ceva timp, iar fostul partener a plecat deja de acasă.

Citeste si Oana Roman a plecat de acasă. Decizie radicală a vedetei: „Am învățat să pun pauză”

Acum vor curge râuri de cerneală, cum s-ar spune, vor apărea titluri că Marius a părăsit-o pe Oana. Este un lucru pe care ni l-am dorit, cumva, amândoi. Eu îi spun de foarte mult timp că trebuie să ne separăm definitiv, pentru că nu cred că mai avem nicio șansă să mai reparăm ceva în relația noastră, pentru că avem viziuni total diferite asupra vieții, dorințe total diferite în ceea ce privește viața. Vedem lucrurile total diferit. Am încercat cât s-a putut. Nu s-a mai putut. Este un lucru pe care și eu mi l-am dorit, dar mă repet. Mi-aș fi dorit ca acest lucru să nu se întâmple acum, pentru că nu este OK că am rămas singură, cu toate pe cap.

Trebuie să am grijă și de copil și de casă, și de mama, și de cumpărături, și să muncesc, să plătesc facturi și să le fac pe toate, dar asta e. El nu mai locuiește cu noi. Am hotărât acest lucru, doar că el a hotărât să plece mai devreme decât am stabilit. Atâta tot. Eu mă simt eliberată de o foarte mare povară, pentru că nu ne mai era bine împreună. Nici eu nu mai eram fericită, nici el nu era fericit. Fiecare cu greșelile lui. Fiecare cu problemele lui”, a spus Oana Roman pe Instagram.

La scurt timp după ce Oana Roman a anunțat că ea și fostul soț nu mai sunt împreună, Marius Elisei a confirmat vestea. Acesta a mărturisit că nu își mai dorește să aibă vreo legătură cu fosta lui parteneră de viață.

„Da, este adevărat! E treaba noastră ce s-a întâmplat, cert e că nu mai suntem împreună și nu mai vreau să am legătură cu aceasta fată. Nu mai locuiesc cu ea. E treaba noastră cum vom face cu fetița. Detaliile interioare trebuie să rămână în interior, nu totul trebuie să fie făcut public. Nu ne mai înțelegeam de multă vreme. Eu mi-am dorit această familie cu toată puterea, dar dacă nu ai cu cine să-ți faci o familie, nu ai”, a spus Marius Elisei, pentru Spynews.ro.

Citeste si Detalii de ultim moment despre starea de sănătate a Mioarei Roman. Oana Roman dezvăluie cum se simte, de fapt, mama ei: „M-a epuizat foarte tare psihic”