Oana Zăvoranu nu mai scapă de ghinion! Vedeta a rămas pe străzi. Ce se întâmplă cu casa ei

Zăvoranca ar putea rămâne fără casă în fața unei executări silite. Casa Oanei Zăvoranu are o suprafață totală de 176,5 mp, iar prețul de pornire al licitației este de 700.000 de euro.

03 feb. 2023, 22:07
Oana Zăvoranu nu mai scapă de ghinion! Vedeta a rămas pe străzi. Ce se întâmplă cu casa ei
Oana Zăvoranu dată afară din propria casă

Problemele se țin lanț pentru Oana Zăvoranu. După ce în toată presa românească au vuit zonurile legate de infidelitatea Alex Ashraf și de divorțul celor doi, o altă problemă a picat pe umerii brunetei. Vila acesteia situată într-o zonă de lux din Capitală, a fost scoasă la vânzare, prin licitație, conform unui act emis de un birou de executare judecătorească. Așadar, Zăvoranca ar putea rămâne fără casă în fața acestei executări silite.

Citește și: Oana Zăvoranu, primele declarații după despărțire: „Alex Ashraf, știi că ești inima mea, da?”

„Aducem la cunoștință (…) că în data de 15.02.2023, ora 13.00 va avea loc la Sediul Biroului Executorului Judecătoresc vânzarea prin licitație publică a imobilului (…), proprietatea debitoarei Zăvoranu Ioana. Toți cei care pretind vreun drept asupra imobilului îl vor anunța pe executorul judecătoresc în scris înainte de data 15.02.2023, întrucât, după această dată, o situație juridică nu mai poate fi luată în considerare”, se arată în actul oficial, publicat de SpyNews.

Casa Oanei Zăvoranu are o suprafață totală de 176,5 mp, suprafața utilă fiind de aproximativ 145 de mp. Imobilul dispune de trei camere și dependințe, iar prețul de pornire al licitației este de 700.000 de euro. În această casă locuiesc Oana Zăvoranu și soțul ei Alex Ashraf.

Oana Zăvoranu dată afară din propria casă

Scoaterea la licitație a imobilului în care locuiește Oana Zăvoranu vine în urma unui proces pe care aceasta l-a pierdut în urmă cu un an. La momentul respectiv, magistrații au decis faptul că vedeta trebuie să restituie unui bărbat – cu care a încheiat un act notarial prin care s-a împrumutat – suma de doar 5200 de euro și puțin peste 6.000 de ei, cheltuielile de executare silită. La toate acestea, conform anunțului de vânzare, se vor adăuga și penalitățile, dobânzile legale și cheltuielile de judecată și cele de executare până la finalizarea licitației.

Conform anunțului public de vânzare al cărui prim termen este peste puțin mai mult de o săptămână, cei care vor să participe la licitație trebuie să depună într-un cont, ca și garanție, suma de 10% din prețul inițial al apartamentului, adică 70.000 de euro.

„Prețul imobilului supus executării silite și pentru care se întocmește prezenta publicație de vânzare a fost stabilit prin încheierea executorului judecătoresc, preț indicat de părți”, se mai arată în anunțul oficial al vânzării prin licitație a casei în care locuiește Oana Zăvoranu.

Acesta nu este primul scandal în care Oana Zăvoranu este implicată, bruneta părând deja „expertă” în executări silite, insolvență și procese pierdute. Pe de-o parte, firma pe care o deține se află în insolvență și pe de altă parte, Zăvoranca este obligată să plătească daune morale altor celebrități din România, printre care Oanei Roman căreia îi datorează 25.000 de lei.

Cu privirea la viața ei personală situația pare incertă. Aceasta a negat vehement că ar divorța de Alex Ashraf.

”Nu pot închide gura lumii, care trăiește viața mea mai mult decât pe a ei. Dar pot alege să trăiesc fix așa cum vreau și în continuare să mă bag în pat cu cine simte sufletul și inima mea, fără să mă prostituez la propriu și la figurat. Eu nu m-am prostituat în viața mea. Asta face diferența. (…) Știu eu mai bine ce fac și ce am în cap. Trăiți-vă viața în realitate, nu pe net. Oamenii știu ce zic. Trepanații, nu! Și nici nu trebuie. Mai e nevoie și de d-ăștia”, spunea Oana Zăvoranu pe conturile sale de socializare.

Citește și: Oana Zăvoranu și Alex Ashraf, în ipostază jenantă. Bărbatul îi cere iertare în genunchi și amenință că se sinucide