Duminică trecem la ora de iarnă: Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Duminică, 28 octombrie, România va trece la ora oficială de iarnă, ora 04:00 urmând să devină ora 03:00.
Romania TV
24 oct. 2012, 07:13
Duminică trecem la ora de iarnă: Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră

Trecerea la ora de iarnă înseamnă, de fapt, revenirea la ora oficială standard. Aceasta este modificată în fiecare primăvară, în luna martie, când trecem la ora de vară – ceasurile sunt date atunci cu o oră înainte.

Sistemul de modificare a orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei.

Ideea de schimbare a orelor pentru folosirea eficientă a luminii a fost propusă în 1895 de George Vernon Hudson – deşi a fost menţionată şi de Benjamin Franklin în 1784 – şi implementată în timpul Primului Război Mondial. Oraşul Brandon din Manitoba, Canada, a fost primul din lume care a folosit acest sistem, trecând la ora de vară pe 17 aprilie 1916. Imediat după aceea, începând de pe 30 aprilie 1916, Germania şi aliaţii săi din Primul Război Mondial au fost primele ţări care au folosit sistemul, pentru a face economie la cărbune. Marea Britanie, aliaţii săi şi mulţe ţări europene neutre au adoptat şi ele ora de vară în 1916, în timp ce Rusia şi alte câteva ţări, printre care şi SUA, au adoptat sistemul abia anii următori. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932.

În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), și ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).

În următorii 8 ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:

  • 2013 – 31 martie – 27 octombrie
  • 2014 – 30 martie – 26 octombrie
  • 2015 – 29 martie – 25 octombrie
  • 2016 – 27 martie – 30 octombrie
  • 2017 – 26 martie – 29 octombrie
  • 2018 – 25 martie – 28 octombrie
  • 2019 – 31 martie – 27 octombrie
  • 2020 – 29 martie – 25 octombrie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cu ce se ocupă iubita fiului Mădălinei Apostol. Tony radiază de fericire
Fanatik.ro
“Bîrligea va fi vândut cu 15 milioane de euro!” Anunțul zilei după ce fostul atacant al FCSB a marcat o dublă în Serie A
Capital.ro
Daniel Zamfir pregătește măsuri pentru turism și companiile de stat. Ce se întâmplă cu voucherele și Poșta Română
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Val de scuze din Bulgaria după declarațiile controversate ale lui Radev la adresa României: „Ne pare rău, frații noștri români”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Uluitor! A ajuns la FCSB, n-a fost păstrat, dar nu regretă: 'M-am bucurat, nu făceam față'
MediaFlux
De ce se sărbătorește Halloween-ul. Cum a devenit populară această sărbătoare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT