Partidul Mişcarea Populară este deschis pentru fuziunea cu Forţa Civică. Discuţiile vor continua

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, miercuri, că va continua discuţiile cu preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, arătând că PMP este deschis pentru fuziunea între cele două partide, transmite Agerpres. În plus, el a mai spus că fostul premier ar putea fi un candidat foarte bun pentru prezidenţiale.
Romania TV
29 ian. 2014, 20:14
Partidul Mişcarea Populară este deschis pentru fuziunea cu Forţa Civică. Discuţiile vor continua

„Vom discuta cu domnul Mihai Răzvan Ungureanu şi în măsura în care rămân în vigoare discuţiile pe care le-am avut înainte de a ne înregistra noi suntem deschişi acestui demers în continuare de a merge pe această linie a fuziunii între cele două partide. Credem că este important ca dreapta să dea o nouă dinamică pe această zonă pentru că este important să fim împreună toţi cei care împărtăşim aceleaşi valori şi nu văd nici o deosebire în programele pe care le promovează cele două opartide”, a precizat Eugen Tomac într-o conferinţă de presă răspunzând la o întrebare.

El a făcut aceste precizări după ce a salutat înscrierea Partidului Mişcarea Populară ca partid politic şi după ce a precizt că PMP va aduna în jurul său toate vocile credibile de dreapta şi va menţine aceeaşi linie poltică promovată de preşedintele Traian Băsescu.

Eugen Tomac nu a putut să precizeze dacă o fuziune între Forţa Civică şi PMP ar trebui să aibă loc înainte de europarlamentare.

„Rămâne să discutăm. Noi am avut un dialog intens cu Forţa Civică înainte de a ne înregistra, vom relua discuţiile şi în măsura în care vom ajunge la o concluzie cât mai clară o vom comunica”, a adăugat Tomac.
El a fost întrebat dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi susţinut de PMP la prezidenţiale sau formaţiunea va avea un candidat propriu.

„Rămâne să vedem cum vor decurge discuţiile cu Forţa Civică. Am aşteptat această etapă, am fost contestaţi în repetate rânduri de parlamentarii USL. A întârziat foarte mult procesul de înregistrare oficială a partidului. Suntem în aceleaşi relaţii foarte bune şi sunt convins în continuare că dacă vom reuşi să strângem rândurile între cele două partide domnul Mihai Răzvan Ungureanu poate fi un candidat foarte bun pentru alegerile prezidenţiale, dar e prea devreme să discutăm acum”, a mai spus Tomac.

VEZI SI:

Udrea: Sper ca PDL, Mişcarea Populară, Forţa Civică şi PNŢCD să se regăsească într-un proiect comun

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Mirel Rădoi peste Reghe! Fostul antrenor își trimite secunzii la FCSB să-l ajute pe Reghecampf! Exclusiv 
Capital.ro
O nouă alertă aeriană luni la granița cu Ucraina. Avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în apropiere de Sulina
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Vouchere la energie pentru români. Ministerul Energiei anunță pe cei care nu primesc deja ajutor de la stat
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT