Pârtiile din Predeal au fost închise din lipsă de zăpadă

Pârtiile din Predeal au fost închise după ce zăpada s-a topit în urma temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile, au precizat reprezentanții Salvamont din Predeal.
Romania TV
10 mart. 2017, 15:27
Pârtiile din Predeal au fost închise din lipsă de zăpadă

La Predeal, vineri dimineața precipitațiile erau sub formă de ploaie, ceea ce duce la degradarea stratului de zăpadă care mai era pe pârtie.

În proporție de 50% se mai poate schia pe pârtia Clăbucet Sosire, unde mai sunt și porțiuni fără zăpadă, potrivit sursei citate.

În schimb, la Poiana Brașov se poate schia pe toate pârtiile de pe Domeniul schiabil, a precizat pentru AGERPRES, administratorul Domeniului schiabil, Dorin Drăgoi.

„Se poate schia pe toate pârtiile. Stratul de zăpadă măsoară între 80 de cm și un metru în partea superioară a Masivului Postăvarul, și între 50-60 de cm la baza pârtiilor. Azi (vineri.n.r), ninge ca-n povești. și sperăm să se mai poată schia până la 1 mai.

Din prognoza pe care o avem, urmează zile cu temperaturi scăzute și va mai ninge”, a spus Dorin Drăgoi.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Medeea, soția lui Florin Tănase, imagini inedite dintr-o destinație de vacanță de 5 stele. Cât costă aici o singură noapte de cazare
Capital.ro
Prețul petrolului scade, iar acțiunile cresc moderat pe fondul progreselor de pace dintre SUA și Iran
Playtech.ro
Harta pensiilor din România în 2026. Județele unde pensionarii primesc cu peste 50% mai mult
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Finanțarea este oprită!”. Clubul de tradiție din fotbalul românesc, într-o situație critică
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți