Paşte 2021. Florin Cîţu cere slujbă de Înviere cu distanțare, în curtea bisericilor

Regulile pentru Paşte 2021 s-ar putea schimba în zilele următoare. Premierul Florin Cîţu a anunţat luni seară posibile restricţii suplimentare.
Filip Stan
19 apr. 2021, 22:09
Paşte 2021. Florin Cîţu cere slujbă de Înviere cu distanțare, în curtea bisericilor

Paşte 2021. Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni seară, la Digi 24, despre regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte de Paști, toate detaliile fiind discutate miercuri cu reprezentanții Bisericii.

„Trebuie să avem nişte reguli speciale şi de Sărbătorile Pascale. Vom lua cele mai bune măsuri. Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanţare. Trebuie să avem proceduri clare, pe care să le înţeleagă toată lumea. Toţi vor să aibă o normalitate (n.r Horeca). Noi vrem cu toţii să revenim la normalitate. Singura cale e vaccinarea. Cine e vaccinat poate emrge la concert, la mare, în străinătate, la hotel. De aceea avem acea bornă până la 1 iunie. La Cluj, suntem cu vaccinarea la 30%, în Bucureşti avem de la 20%. Dacă românii vor să revină la normalitate, trebuie doar să se vaccineze. Obiectivul meu e atins. Am adus dozele în România. La 60% din populaţia României la vaccinată, vom ridica restricţiile”, a spus Cîţu.

Florin Cîţu a vorbit şi despre relaxarea de la 1 iunie: „Am discuţii cu acel Comitet ministerial cum va arăta România după 1 iunie. Avem nevoie de 5 milioane de români vaccinaţi. Pregătim modul în care vom merge în concediu, la restaurante, trebuie să facem un pas înainte. Trebuie să vaccinăm de 60+70, unde putem vorbi de renunţarea la masca de protecţie”, a spus Florin Cîțu.

 

Reguli de Paşte 2021. Ce trebuie să ştie toţi românii care vor să petreacă minivacanţa de sărbători departe de casă. Anunţul făcut de MAI

Paşte 2021. Ministrul de Interne: Cei care nu participă la slujba din noaptea de Paște să rămână acasă

Ministrul de Interne, Lucian Bode, le cere românilor să rămână acasă în noaptea de Paște, dacă nu merg la sluba de Înviere, subliniind că circulația pe timpul nopții va fi permisă „doar pentru participanții la slujbele religioase”.

Bode a spus că procesiunile religioase vor strânge cu siguranță un număr mare de credincioși, se va forma aglomerație, traficul va fi intens, iar forțele de ordine trebuie să fie în stradă pentru a se asigura că oamenii respectă regulile.

Ministrul de Interne a reamintit că, potrivit Hotărârii de Guvern prin care a fost prelungită starea de alertă, în noaptea de 1/2 mai, adică în noaptea de Paște, va fi permisă circulația în intervalul 22.00 – 05.00. De asemenea, în Vinerea mare magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00.

„Sunt convins că milioanele de credincioși care vor participa la procesiunile religioase vor da dovadă de echilibru, de simț civic crescut, înțelegând că încă traversăm o perioadă critică (…).

PAŞTE 2021. Românii trebuie să aibă mare grijă la vopseaua de ouă. ANPC atrage atenţia: Anul acesta conţine mult mai multe chimicale!

În noaptea de 1 spre 2 mai, circulația persoanelor este permisă doar pentru participanții la slujbele religioase. Subliniez acest lucru pentru a-i ruga pe cei care nu participă la slujba de Înviere să rămână acasă”, a spus Lucian Bode.
Toate localităţile vor putea să permită circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, adică în noaptea de Paște, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase, se arată în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021. Mai mult, în zilele de 23 aprilie și 30 aprilie 2021, în toate localitățile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5.00-20.00.

 

DailyBusiness
Bani cu măsură din partea Ministerului Educației. Bursele elevilor și studenților se schimbă radical
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Alimentul cel mai contaminat de pe glob – este numărul 1 la pesticide și nu are adversar. Mulți români îl consumă cu drag
Capital.ro
Doliu în fotbal! A murit unul dintre cei mai emblematici jucători ai Generației de Aur
Playtech.ro
Țara care va dispărea de pe fața pământului în maxim 25 de ani. Transformările pe care le vom vedea cu toții până în 2050
DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Adevarul
Orașul din România ocolit de străini în anii '90: „Pe hărțile turistice europene, în dreptul lui este capul de mort”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Călin Georgescu, terminat! Acuzații imposibil de contestat, care aduc ani grei de pușcărie
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Ce a făcut Mihai Leu atunci când a aflat că are cancer. Campionul a sperat până în ultima clipă că va învinge boala
Cancan.ro
Cum se fac hamsiile, de fapt. Ce a putut găsi Piedone într-o cherhana de pe litoral
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Adevărul despre Elena Udrea. Nu mai e niciun secret. Alexandrov a renunțat să mai ascundă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Ce i-a spus regretatul Mihai Leu lui Titi Aur, de pe patul de spital: „Era într-o rezervă, având-o alături pe soția sa, Anna. Când am intrat la el, deși fizic se vedea că nu este bine, era optimist”
MediaFlux
Scoți bani de la bancomat? Urmează o nouă schimbare majoră
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coreea de Nord a inaugurat cu fast un mega-resort pe litoral, dar turiștii străini lipsesc